Există pericolul ca, între timp, luându-te cu diverse treburi, să îmbătrâneşti şi să mori. Dar nu trebuie să disperi. Doar se ştie că timpul le vindecă pe toate.
BICICLETA GALBENĂ
Oamenii își închipuie că, dacă ai un blog, poți scrie pe el toate tâmpeniile care-ți trec prin cap. Nimic mai fals. E limpede că nu poți scrie toate tâmpeniile, ci doar o mică parte.
ah,eu cred ca sunt singura care nu se dispera ca imbatraneste,e chiar interesant ,imagineaza-ti ca odata batran,tinerii iti vor ceda locul lor in autobuz. 🙂
tu glumesti, nu? /:)
cum sa glumesc?de-abia astept sa ma plimb cu carja-n mana si sa incalcesc numele pisicilor 🙂
pe troleibuz nu :D?
pai cand om fi batrani noi cred ca nici nu o sa mai fie troleibuze,maxim caleştbuze 🙂
eu mă gândeam, mai degrabă, la nişte archebuze, adică strămoaşele auto- şi troleibuzelor.
eu inca vad moartea ca pe un lucru bun si absolut necesar. ma ingrozesc la gandul ca va veni timpul cand chiar si moartea va putea fi evitata…
asta ar fi un pericol infinit mai mare: sa nu mai mori!!!
horror ce spui – asta cred şi eu… 🙂
i think i could live with that…
încercarea moarte n-are 😀
Realizezi ce nasol ar fi să chiar existe o viaţă de apoi? Sau reîcarcare. Să te reîncarnezi într-un copac. Să trăieşti 200 de ani stând în acelaşi loc, observând anotimpurile. Cred că copacii mor de plictiseală.
genial! :))))
ca de obicei, comentariile fac totul 😉
vai, am lipsit de la subiectul meu preferat! se pare că m-am luat cu treburi…
adică maximele despre timp :D?
chiar că! 😀
eu mereu mi-am zis că aştept bătrâneţea ca pe o a doua şansă dar abia acum mă gândesc că mai bine mă bazez din start pe o a treia.