Mărturisesc – pentru a câta oară, oare? – că femeile exercită asupra mea o fascinaţie teribilă. Motiv pentru care le caut cu ardoare compania, încerc să mă aflu cât mai mult timp în preajma lor şi le studiez cu sporită atenţie. De ce? Habar n-am. Ca şi cum ar fi ceva mai deosebit să-ţi petreci, să spunem, după-amiaza în compania cuiva din această rasă de oameni… E drept că, la o primă vedere, par, în general, atrăgătoare şi simpatice. Te privesc ca din întâmplare, clipesc de câteva ori şi tu nu ştii ce să faci; sau scapi paharul din mână. Am fost avertizat încă din copilărie asupra lor, dar n-am reuşit să mă ţin deoparte; mi s-a spus că sunt doar trucuri de-ale lor, create special pentru a te face să-ţi pierzi capul şi a le permite să-şi atingă scopurile (care or fi acestea?), dar credeţi că am ascultat? Unele chiar râd, uneori, într-un anumit fel, pe care n-o să încerc să-l descriu aici, şi care-ţi dă fiori. Dar şi gheaţa face asta – sau o condamnare pe viaţă.
Treabă e asta?!
şi femeile spun acelaşi lucru despre un bărbat. cu o singură diferenţă: ele n-au dreptate.
oare cine e acel bărbat?
oooo, mersiii, de când voiam să ştiu cum să mă fac plăcută. de-acuma ştiu: îl voi privi ca din întâmplare după care voi izbucni într-un râs înfiorător.
e ATÂT de simplu :D!
am dat like si-am aflat ca-s blogger
O revelaţie :D?! Now it’s official…
In cazul asta eu ma abtin. nu vreau sa ma dau de gol…
Nu se stie niciodata cine isi mai baga nasul pe aici.
tot mai puţină lume, stai liniştită 🙂
Da le iubim ca in prima zi. Ma rog acum rezistam mai mult… dar astea sunt detalii.
Aham, ce-ar fi iubirea fără ele?
Ar fi cam ca un angajat la stat, fara obiectul muncii! 😀
pentru ca ai fost nominat http://mihaeladitoscana.wordpress.com/2010/11/28/interviu-cu-junele-oblicdin-seria-hai-sa-ne-interviestam/