„Acum, după toate lucrurile urâte pe care le-am spus despre tine, nu pot să neg, totuşi, ceva: şi anume, că ai fost întotdeauna un adevărat cavaler.”
El nu-i răspunse nimic. Oftă prelung şi privi în zare, după care îşi coborî viziera şi se îndepărtă în goana calului.
cavalerul veselei figuri
Stiu ca sunt in siguranta cu tine, ii spuse ea cu regret in ochi si cu ciuda in glas…
„În urma lui, nori grei de praf se ridicau la cer, dând naştere la vălătuci şi închipuiri fantasmatice care mai de care mai ciudate…”
dintr-un astfel de nor, pentru o clipă ieşi la iveală însuşi Măscăriciul Vălătuc, ţinând la subsuoară un tablou de moravuri pictat în tuşe groase, de nimeni altul decât Cavalerul des Touches.
:)))) Măscăriciul Vălătuc, îmbrăcat în… în… în… hălătuc!
ha, ca-n filmele indiene: ce contează că te-am urât de moarte, că am încercat să te incendiez, să-ţi torn pe faţă acid, că te-am blestemat în fiecare zi dimineaţa, la prânz şi seara … cu toate astea, în ultimele cinci minute din ultimul episod, am realizat ce persoană nobilă şi aleasă eşti …
:)) Nici filmele cu cowboy & indiene nu- de lepădat…
de cand caut un asemenea cavaler…
Hm, eu aş începe cu cavaleria rusticană!
da’ aia partizana ce are?
Oh well. We got some windmills to take care of. Clank!