Dintr-un impuls aflat undeva între nostalgie şi înclinaţia spre bizar, am fost în cea mai celebră cafenea boemă din Cluj. Erau prezenţi acolo un poet local, un critic literar local şi un editor local. A fost o experienţă foarte interesantă. În general, s-a discutat despre literatură şi politică. La un moment dat, editorul s-a suit pe un pervaz pentru a îndrepta un afiş lipit strâmb (în care apărea chiar poetul local). Ospătăriţa l-a interpelat folosind un limbaj rudimentar, ameninţându-l că-l va pune să şteargă cu haina acolo unde a murdărit. Situaţia s-a rezolvat amiabil. Poetul a vorbit puţin şi mai degrabă ditirambic, ca un adevărat poet, criticul a vorbit mult şi tare, aşa cum îi şade bine unui critic, în timp ce editorul a râs mult şi tare, aşa cum… aşa cum ştie el. S-a confirmat, din nou, că probabilitatea de a te exprima clar şi coerent scade proporţional cu cantitatea de alcool consumată. În tot acest timp, din boxe se auzeau colinde de cea mai joasă speţă.

Când ai o boemă remarcabilă, nici nu-ţi mai trebuie literatură.