Belşugul înlesneşte o sumedenie de mici îngrijiri şi de capricii boiereşti, care se împacă minunat cu frumuseţea. Un ciorap subţire şi alb, o rochie de mătase, un plastroraş de dantelă, un pantof frumos în picior, o panglică nouă în păr nu pot schimba o femeie urâtă într-una drăguţă, dar pot schimba pe o femeie drăguţă într-una frumoasă; fără să mai pomenim că şi mâinilor le prinde bine belşugul: mâinile, mai cu seamă la femei, trebuie să rămână leneşe, ca să rămână frumoase.
Alexandre Dumas, Cei trei muşchetari,
trad. Ticu Archip & Milton Fanny Lehrer
de când zic că viaţa mea depinde de un plastoraş de dantelă!
deci mâinile tre’ să rămână pe lângă corp 😀
Leneşe! Cât mai le-ne-şe :D!
Absolut de acord!!! 😀
de-asta nu mi-au placut mie niciodata povestile cu eroine proletare gen „Cenusareasa”, „Fata mosului si fata babei”…
seria „Cu mâinile murdare” ,mai precis :)))
da’ parcă are cineva vreo slăbiciune pt. parkinson!?
Lenese dar cand fac ceva sa iasa o capodopera 🙂
una? pierdere de vreme… cel puţin zece capodopere! eu cred că e posibil!
apropo de mâini, până la urmă ai găsit ce căutai în sertarul de mai sus?
păi da, mănuşile 🙂
🙂 mănuşile de bucătărie 🙂
şi totuşi, pe o femeie urâtă ce o poate face mai puţin urâtă? (în afară de băutură, bineînţeles.)
😀 perna parcă era
:)))))) sau ziarul?
păi…., din contra: băutura o face mai frumoasă (cu condiţia să o bea cel care priveşte, bineînţeles).
păi aşam zicea şi cinema 🙂
duamne!!! ai dreptate. nu ştiu cum am citit eu…
am primit cartea! merci beaucoup. credeam că Microficțiuni e chiar micro, când colo are puțin peste 500 de pagini!
să fie primit 🙂
primită să fie! sunt chiar 500 de microficţiuni + postfaţa traducătoarei
cu baletul cum rămîne? că se dă din mîini…