Pe lângă faptul că e un chitarist excepţional şi posedă – rar lucru în ziua de azi, de ieri şi de oricând – viziune, pe acest ultim disc al lui Nguyên Lê veţi găsi cea mai halucinantă şi abracadabrantă colecţie de cover-uri pe care aţi ascultat-o vreodată. Asta, bine-nţeles, dacă nu aţi ascultat cumva, vreodată, o colecţie de cover-uri mai halucinantă şi abracadabrantă. Ceea ce e posibil. Dar nu probabil.
Discul începe cu Beatles, cu o excepţională şi ultra-rafinată Eleonor Rigby, trece prin Zeppelin, Cream şi Iron Butterfly, dar şi prin zona lui Steve Wonder, cu o piesă-surpriză :D, sau a lui Bob Marley, pentru a se încheia, circular, tot cu Beatles, Come Together de data aceasta, care are un început super manelizat ce îi va isteriza, sper, pe ascultătorii purişti. Un parcurs rotund, de la Beatles la Beatles – hm, oare autorul încearcă să ne spună ceva? Şi dacă da, ce anume?
Cu voia dumneavoastră, am decis: acesta e albumul lunii aprilie. Aşa că, pe măsură ce şi alte piese vor fi piratate postate pe Youtube & Co., vom reveni cu mare plăcere la el.
Mai jos, Black Dog împreună cu Dhafer Youssef:
autorul încearcă să ne spună ceva. ceva anume!
nu vă supărați,tema asta ce o aveți voi la blog,“the morning after“,își merită pe deplin titlul.eu de cîte ori intru aici amețesc.nici nu știu de unde să încep.în rest felicitări! 🙂
şi tu nu ştii ce ameţeşti când e să scrii în ea!
credeam că îs eu amețită. 🙂 p.s.ziceam așa că atunci cînd dau click pe un articol se întâmplă o chestie tare ciudată,îmi apare scris la un moment dat”continue reading” și nu știu ce să fac.nu mai zic cînd îmi apare „cel mai nou post”!nici nu mai știu pe cine să cred 😀