Program Gărâna Jazz Festival 2011

În perioada 21-24 iulie 2011 va avea loc cea de-a cincisprezecea ediţie a Festivalului de jazz de la Gărâna. O parte dintre noi vom fi acolo, experimentând pe propria piele diversele minunăţii anunţate deja în program, iar în săptămânile care urmează blogul Bicicleta Galbenă (partener media al festivalului) îi va prezenta mai în detaliu pe invitaţii acestei ediţii.


CUM SE AJUNGE

Din Timişoara, recomandăm varianta: Jebel – Gataia – Reşiţa – Gărâna. Drumul e bun, destul de liber şi îl puteţi face lejer în două ore şi jumătate. Se lucrează de zor la refacerea drumului Reşiţa – Văliug – Gărâna. Va fi mai lat şi foarte bine semnalizat. Daca veniţi de prin alte părţi, nu evitaţi varianta Caransebeş – Reşiţa. Şoseaua e perfecta, excepţional semnalizată, iar peisajul este incredibil de frumos! Cu trenul, coborâţi la Reşiţa Sud. De aici puteţi lua microbuzele spre Văliug. Ele pleacă de la Casa Galbenă. Întrebaţi localnicii şi ei vă vor îndruma spre locul de pornire. La înțelegere cu șoferul puteți merge pana la Gărâna. La fel puteți face şi la întoarcere. Ii spuneți ora şi vine să va ia. Bineînțeles că trebuie să fie grupuri ceva mai mari! O altă variantă este autostopul. Luați autobuzul spre Marginea şi de acolo sigur o să vă ia cineva. În perioada festivalului urcă multe mașini şi mulți șoferi sunt binevoitori.

UNDE SE STĂ

Pe lângă pensiunile din Gărâna, Văliug, Trei Ape şi Crivaia mai există câteva variante. Prima ar fi cazarea la localnici. A doua este cortul. Există o tabără de corturi ce se întinde de-a lungul pârâului de vizavi de Poiana Lupului – locul de desfășurare a festivalului. Vă mai puteţi campa şi în curţile localnicilor, contra cost. Cei ce nu se tem de condusul pe timp de noapte pot opta şi pentru un hotel în Reşiţa.

COSTUL BILETELOR

Prețul biletelor: 200 lei – abonament pentru toate cele patru zile ale festivalului, 160 lei – abonamentul pentru zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, 60 lei – biletul pentru o zi. Copiii sub 14 ani au acces gratuit.

via garana-jazz.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.