În momente de cinică luciditate, ne imaginăm fals amuzați cum patrupedele jivine cu care împărțim apartamentul, un cățel și o pisică, sătule de lenea și indolența, adesea impuse de împrejurări, cu care le tratăm uneori cele mai bazice nevoi, ori pur și simplu din clasicul și banalul plictis (că doar nu de dragul unui acte gratuit), complotează la uciderea noastră prin sfâșierea cu colții. Ne imaginăm cum pun la cale totul în cele mai mici amănunte, cum sar împreună pe noi și ne fac felul, lăsându-și totuși portițe de scăpare [sic!] prin punerea în operă a unor manevre de a atrage, prin insidioase campanii de denigrare inițiate deja de mult, tot asupra noastră oprobriul public.

Dar poate că totul se petrece doar în imaginația noastră.