Miercuri, 24 octombrie, de la ora 18, la Muzeul de Artă (Palatul Baroc) debutează prima ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara.
Trei seri de lecturi publice, dezbateri și dialog cu publicul, la care vor participa atât nume importante ale scenei literare europene de astăzi, cât și scriitori timișoreni de referință.
Echipa organizatorică îi reunește pe fondatoarele agenției Headsome Communication, Oana Boca și Ioana Gruenwald, și pe cunoscutul poet, editor și jurnalist timișorean Robert Șerban.
Invitaţii primei ediţii a Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara:
• Supranumită „Simone de Beauvoir a Europei de Est”, Slavenka Drakulić este una dintre cele mai puternice voci din spaţiul ex-iugoslav, o autoare tradusă cu succes în întreaga lume.
„Slavenka e în acelaşi timp tandră şi intransigentă, înţelegătoare şi nemiloasă” – aşa o descrie Andrei Pleşu pe Slavenka Drakulić, cea mai apreciată scriitoare şi publicistă croată a momentului, astăzi, stabilită în Suedia.
• Nume de referinţă atît în lumea literelor, cît şi în arta fotografică, Attila Bartis e un autor consacrat în spațiul european. Nu doar graţie unei prezenţe editoriale constante, ci, în primul rînd, datorită forţei pe care scrisul său o evidenţiază încă de la cea dintâi carte. Attila Bartis este cunoscut cititorilor români în special datorită romanelor Tihna (Paralela 45) şi Plimbarea (Polirom).
• Richard Swartz, scriitor suedez şi unul dintre cei mai importanţi jurnalişti din Europa Centrală şi de Est, cu două volume traduse în limba română, la editura Univers: O casă în Istria şi Room Service. Povestiri din Europa de Est.
• Prozator, poet şi jurnalist, Jan Koneffke este unul dintre autorii germani traduşi cu succes în colecţia „Raftul Denisei” de la editura Humanitas Fiction, descris în termeni elogioşi atît de criticii germani – „un mare prozator” (Die Zeit), cît şi de scriitori cunoscuţi, precum Günter Grass: „lectura cărţilor lui Jan Koneffke îţi provoacă o desfătare continuă”.
• Reprezentant important al scenei literare tinere, alternative şi progresiste, din Serbia, Vladimir Arsenijević este scriitor, traducător, editor, muzician şi publicist, el însuşi oraganizator al unuia dintre cele mai cunoscute festivaluri literare din Europa Centrală şi de Est, KROKODIL
• Multipremiat şi apreciat de către presa irlandeză şi britanică drept cel mai bun debut al ultimilor ani, Philip Ó Ceallaigh este un scriitor irlandez care a ales să scrie şi să trăiască în România, iar cariera sa de scriitor a ajuns deja să fie foarte legată de evoluţia Bucureştiului din ultimii ani.
• Vasile Ernu: născut în URSS, autor de referinţă, multipremiat, tradus în peste 10 ţări, dar şi un foarte lucid critic al societăţii în care trăim: „Nu-mi plac intelectualii de curte şi cred că trebuie să fii mereu în raport de exil faţă de orice formă de putere. Datoria noastră, a celor care lucrăm cu discursul şi ideile, e să punem în chestiune şi să criticăm puterea”, acesta este crezul lui.
• Prozatoare înnăscută, eseistă, critic literar, profesor cu vocaţie, Adriana Babeţi este una dintre cele mai îndrăgite scriitoare contemporane: „O adevărată amazoană a literelor româneşti, care îşi are la Timişoara adevărata armie… mixtă”. (Simona Sora)
• Cornel Ungureanu – un nume emblematic în critica şi istoria literară contemporană şi un memorialist apreciat: „Ne place sau nu ne place, credem sau nu credem în «geografia literară» un lucru este cert: profesorul Cornel Ungureanu este unul dintre criticii foarte importanți ai momentului literar actual.” (Tudorel Urian)
• Reputat scriitor optzecist, Viorel Marineasa este, astăzi, unul dintre cei mai prețuiți oameni din lumea literară timişoreană, cunoscut deopotrivă ca romancier, eseist, publicist şi editor. „[…] sunt bolnav de nesemnificativ. Lucrurile, faptele au o semnificaţie ascunsă şi suntem noi prea repeziţi şi nu vrem să vedem. Peste tot există un palpit” – mărturiseşte prozatorul român.
• „Unul dintre cei mai buni scriitori ai generației sale”, aşa îl descrie Adriana Babeţi pe Tudor Creţu. Scriitor, cadru didactic şi realizator TV, Tudor Creţu este autorul a două volume de poezie, al unui roman şi al unui volum de studii critice. Din toamna lui 2006, semnează rubrica „Faza critică”, în revista Orizont, care l-a impus drept una dintre cele mai lucide voci ale generației sale.
• „Numele Daniela Raţiu poate fi un pariu câştigător pentru proza românească de azi” – apreciază criticul Tudorel Urian. Născută la Braşov, scriitoarea mărturisea cîndva faptul că „ Timișoara ei” e reprezentată de „oamenii care o compun”, de întîlnirile cu Daniel Vighi, Cornel Ungureanu, Viorel Marineasa, Lucian P. Petrescu sau Adriana Babeţi.