Încerc să pun laolaltă câteva note pentru a compune o fugă, dar fac ce fac şi îmi iese o sonată. Asta e o mare prostie, fiindcă eu doar la contrapunct mă pricep. E enervant. Nu ştiu cum e posibil, când n-am nici cele mai vagi noţiuni despre sonată. Şi nici nu-mi place. Găsesc sonata vulgară. Oricine poate compune o sonată, dar e indecent să o faci. Cu fuga e altceva. E rafinată, înălţătoare şi mă reprezintă în totalitate. Nimic nu se compară cu o fugă reuşită. Viaţa fără fugă mi se pare un calvar. Iar eu nu vreau să trăiesc un calvar. N-are rost şi, în plus, e dureros. Măcar de-ar fi o sonată bună cea pe care o tot compun, iată, de o viaţă. Dar nu e.