Plimbându-mă ieri cu câinele, am zărit pe fereastra unei case o scenă neobișnuită, a cărei semnificație nu cred că am pătruns-o în întregime. Într-o încăpere cu rafturi ticsite de volume, în genul celor numite odinioară, dacă nu mă înșel, biblioteci, un bărbat ședea în fotoliu și citea o carte.
BICICLETA GALBENĂ
Oamenii își închipuie că, dacă ai un blog, poți scrie pe el toate tâmpeniile care-ți trec prin cap. Nimic mai fals. E limpede că nu poți scrie toate tâmpeniile, ci doar o mică parte.
auzi, off topic, mi-a trecut prin cap un gând (nu mi se întâmplă prea des 🙂 ): oare nu cumva cărțile ne citesc pe noi? (ori am zis vreo platitudine?)
mi-am și imaginat două cărți stând seara în pat și citind din noi pe îndelete 🙂