Că tot nu se poate vorbi – e o tradiție deja – despre TIFF fără a se aminti și de vreme: s-a mai încălzit.
Kinky-duk lovește din nou cu o minunată poveste de răzbunare. Cu sânge și de toate. Pentru cei care reușesc să treacă de primele zece minute, surprize nesperate. Dar ce să (mai) și spui despre Kim Ki-duk?
Colivia de aur La jaula de oro (Mexic, Spania)
În categoria Supernova, și pe bună dreptate. Regizorii mexicani sunt pe val de câțiva ani și-i urmăresc cu mare atenție. Este povestea unor copii amărâți din state sud-americane care vor să ajungă în (celelalte) state – cele nord-americane: la Los Angeles, mai precis. Dar nu numai despre asta. Cu subtilități & subtexte care-ți pun mintea la lucru, într-un echilibru menținut cu atenție până aproape de final. Bemol (c-așa îmi place mie): tocmai finalul, parțial ratat: mi se pare de prost gust să faci oda muncitorului-copil suprapunând peste imagini o piesă sumbru-tânguioasă, cântată la violoncel, menită parcă a stoarce lacrimile celor mai impresionabili. Pur și simplu nu se face! După ce-ai fost reținut tot filmul, nu poți să vii să dai cu piciorul așa. În rest, după cum spuneam, foarte bun. Recomand.
Sfântul GRA Sacro GRA (Italia, Franța)
Documentar despre centura de centură a Romei cu episoade intercalate și urmărite în paralel. Un must see pentru urmașii fanii Romei, Cetatea eternă – hai c-am zis-o și pe asta :D. Pentru noi, restul, agreabil. Leul de Aur la Veneţia 2013.
Partea cea mai bună, senzațională, îndrăznesc să spun: am descoperit existența unei săli de cinema în centrul Clujului. E o sală mică & cochetă, păstrată perfect în stilul anilor 60-70, de-a cărei existență nu cred că știe mai nimeni (cel puțin din generația mea). Culmea e că intrarea e amplasată chiar lângă casa de bilete a cinematografului Victoria, deci într-un loc prin care am trecut de sute de ori fără să cunosc cuvintele magice care ar fi trebuit să dea la o parte bolovanului din fața acestei adevărate peșteri a lui Alladin.