Oscaruri 2015 // Una // Alta

OscarsDintr-un motiv obscur, mă uit de ceva ani la filmele de Oscar și scriu aici câteva ceva despre ele. Pentru mine, pentru tine – dar în principal pentru mine, ca să nu uit și să revăd din greșeală vreo prostie. Se putea mai rău, de pildă, să mă uit la Eurovision…. Oh, wait, mă uit și la Eurovision. Deci cam atât cu credibilitatea. În fine.

Boyhood. Richard Linklater e un tip deștept, care a făcut o jucărie frumoasă, cu mult mai deșteaptă și cu mult mai multă atenție acordată detaliilor decât își închipuie cei care se vor grăbi să-mi dea dreptate crezând, greșit, că și-au dat seama la ce mă refer când spun că Boyhood e o jucărie frumoasă, cu mult mai deșteaptă și cu mult mai multă atenție acordată detaliilor. Sper c-am fost suficient de clar.

The Grand Budapest Hotel. Am o mare slăbiciune pentru Anderson, căci e inteligent și fermecător. Așa că anul ăsta e preferatul meu. Hipstereala lui merită cu prisosință un Oscar, dacă nu chiar două, așa, ca să le aibă prin casă.

The Imitation Game. Reconfortant de clasic, perfect pentru o duminică frumoasă (sau nu). Cu o presă surprinzător de proastă în „presa” românească – am citit ba că Cumberbatch nu-l joacă suficient de gay pe Turing (!), ba că sunt inadvertențe în povestea istorică a Enigmei. Or fi, nu știu și nu mă interesează.

Whiplash. Despre un tip care exersează & exagerează cu blast beat-ul pentru a ajunge într-o trupă de jazz clasic. Mind games & power games. N-o să cad în capcana întrebării „și ăsta-i film de Oscar…?” Tocmai, că e.

Birdman. He-he-he, someone’s been binge watching old Cassavetes’ movies. Orișicât, un film despre cum să pui în scenă Raymond Carver e deja interesant, măcar pentru fanii acestuia din urmă. Coloană sonoră cu tobe (Antonio Sanchez, al cărui album Three Times Three e printre preferatele mele din 2014) – ce elegantă cale să impui ritm & curgere! După Whiplash, e al doilea film cu accente [sic!] pe tobe și cinele. Not bad. Drum on!

Și m-am răzgândit: Birdman e noul meu preferat.

The Theory of Everything. Despre filmul ăsta n-am nicio părere. Dar am încercat, să știți.

American Sniper (Clint Eastwood) va urma (l-am văzut, dar rumeg)

Selma va urma (l-am văzut, dar mi-e lene)

2 comentarii la „Oscaruri 2015 // Una // Alta

  1. unicornu' cinefil

    eu trebuie sa recunosc spre rusinea mea, nu prea mi-e rusine dar asa e frumos sa zic :P, ca nu am apucat sa vad din lista nominalizarilor decat Birdman si filmul Still Alice – si am zis ca sunt de Oscar si Birdman si Julianne Moore. Subiectivism dus la extrem, si putin noroc chior sa vad io egzact filmul si actrita care chiar au luat premiile.
    acum pot sa aleg daca mai vreau sa vad ceva… cred ca urmatorul pe lista mea e Whiplash, se insista sa il vad.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.