Arhive categorie: cărţi

John Barth | Varieteu pe apă

„Aşa că, cititorule, dacă te vei trezi vreodată scriind despre lume, ai grijă să nu te laşi ademenit de numeroasele simboluri îmbietoare pe care ea ţi le aşterne la fiecare pas, altfel vei cădea în ispita de a spune lucruri pe care nu le crezi cu adevărat, mâhnindu-i pe aceia cărora le doreşti cel mai mult să le deştepţi interesul. Foloseşte-te, dacă poţi, de tehnica dricarilor şi a mea: zâmbeşte; desigur – câinii care fac dragoste sunt într-adevăr amuzanţi – dar treci mai departe şi nu spune nimic, de parcă n-ai fi observat.”

Traducere de Radu R. ŞERBAN, the N-word Publishing House

Julian Barnes | Dacă iubeşti un scriitor

„Dacă-ţi place mult cum scrie un autor şi întorci aprobator pagina, dar nu te superi că eşti întrerupt, înseamnă că ai tendinţa să-l apreciezi fără să te gândeşti. Bun băiat, presupui. Cu capul pe umeri. Umblă zvonul că a strangulat un detaşament întreg de pionieri şi a hrănit cu trupurile lor un eleşteu întreg de crapi. Nu, nu, sunt sigur că nu-i adevărat: băiat bun, cu capul pe umeri. Dar dacă iubeşti un scriitor, dacă devii dependent de inteligenţa lui, care-ţi picură în sânge ca o perfuzie, dacă doreşti să-l urmăreşti şi să-l găseşti – sfidând edictele care ţi-o interzic -, atunci nu te saturi, oricât de multe detalii ai afla Un detaşament de pionieri, ce? Erau douăzeci şi şapte sau douăzeci şi opt? Şi-a cusut din cravatele lor o pătură pestriţă? E adevărat că la urcarea pe eşafod a citat versete din Cartea lui Iona? Că a lăsat moştenire crescătoria de crapi clubului de cercetaşi din localitate?”

Papagalul lui Flaubert, traducere de VIRGIL STANCIU 

later edit: se fac 3 săptămâni de când citesc la cartea asta…


Thomas Bernhard | Man is unhappiness

„He was fascinated with people in their unhappiness, not with people themselves but with their unhappiness, and he found it wherever there were people, I thought, he was addicted to people because he was addicted to unhappiness. Man is unhappiness, he said over and over, I thought, only an idiot would claim otherwise. To be born is to be unhappy, he said, and as long as we live we reproduce this unhappiness, only death puts an end to it. That doesn’t mean that we are only unhappy, our unhappiness is the precondition for the fact that we can also be happy, only through the detour of unhappiness can we be happy, he said, I thought […] just as he couldn’t say of himself he’d been a happy person or an unhappy one, because all people are simultaneously unhappy and happy, and sometimes unhappiness is greater in them than happiness and vice versa. But the fact remains that people are more unhappy than happy, he said, I thought.”

Thomas Bernhard – The Loser

Ilf şi Petrov | 1001 de zile sau Noua Şeherezadă

Orice nouă apariţie Ilf şi Petrov trebuie menţionată şi întâmpinată cum se cuvine, aşa că ne facem datoria şi o întâmpinăm. Este cea de-a cincea cartea a lor tradusă în română şi o aşteptăm cu nerăbdare. 

1001 de zile sau Noua Şeherezadă grupează povestiri, foiletoane, scenarii şi vodeviluri în care Ilf şi Petrov parodiază atât situaţii şi teme recurente în societatea rusă a anilor 1920-1930, precum şi şabloane verbale, lozinci, reclame din acea perioadă. Teama de epurare, tematica industrială şi competiţia acerbă pentru construirea socialismului, mentalitatea pragmatic-tradiţională devin pe rând subiecte spumoase de reflexie. De la îmbinarea suculentă a comicului cu absurdul, a superficialităţii cu fulgurări de adevăr, a vicleniei cu prostia, esenţa scrierilor din ultimii ani ai colaborării dintre Ilf şi Petrov se concentrează asupra luptei cu nepăsarea şi conformismul. Ilf şi Petrov reuşesc să invoce o mulţime de subiecte făcute parcă special pentru parodie, iar forţa satirică a textelor lor trece proba timpului.

Ilia Ilf  s-a născut în 1897 la Odessa. În 1923 s-a mutat la Moscova, unde a obţinut un post de bibliotecar şi a colaborat la diverse ziare şi reviste umoristice.  Evgheni Petrov s-a născut la Odessa în 1903. A făcut studii clasice, iar în 1920, după absolvirea liceului, şi-a început cariera de jurnalist. Colaborarea lui Ilf cu Petrov a început în 1925, când amândoi corespondau la ziarul Gudok (Sirena). Prima lor carte, Douăsprezece scaune (1928), a avut un succes extraordinar, repetat de continuarea sa, Viţelul de aur (1931). La editura Polirom a mai apărut America fără etaje (2010).

Traducere din limba rusă de Adriana Liciu

via polirom.ro

Nobel. Premiul Nobel. Tranströmer. Tomas Tranströmer.

Pe 6 octombrie, Academia suedeză anunţa printr-o succintă declaraţie, preluată instantaneu pe toate canalele media, câştigătorul premiului Nobel pentru literatură pe anul 2011: era vorba de poetul suedez Tomas Tranströmer care, „prin imaginile sale condensate şi translucide, ne oferă o perspectivă proaspătă asupra realităţii”.

Vestea i-a pus pe mulţi în încurcătură. Avem de-a face de departe cu cel mai ilustru necunoscut dintre nobelizaţii ultimilor ani. Despre Herta Müller se mai auzise câte ceva, graţie comentariilor muşcătoare la adresa unor cunoscuţi adepţi şi practicanţi ai teoriei rezistenţei prin cultură din timpul comunismului, iar câştigătorul de anul trecut, Mario Vargas Llosa, este negreşit nu doar un uriaş scriitor, ci şi o adevărată vedetă internaţională. Casele de pariuri au părut cel mai bine informate, situându-l pe Tranströmer încă de anul trecut pe lista scurtă cu candidaţi. Surprinsă n-a fost doar masa de simpli cititori care caută în literatură un refugiu, iar în Nobel un imbatabil ghid de lecturi. O sumedenie de literaţi nu auziseră decât vag de el, darămite să-l mai şi citească. Deh, e mai profitabil să citeşti zece volume ale unor poeţi de cartier, cu care ai băut poate şi o bere, decât pe cele ale unui suedez obscur al cărui nume te duce cu gândul la nişte personaje de desene animate japoneze. Ironiile nu au întârziat să apară. Cât de convenabil, nota Tim Parks pentru The New York Review of Books, că, în aceste vremuri de criză economică, premiul în valoare de 1.3 milioane de dolari rămâne acasă, în Suedia!

Acum, orice poet care câştigă Nobelul înseamnă o lovitură dată industriei cărţii. Şi necunoscut, şi de necitit – un adevărat dezastru pentru editori! N-o să zăbovesc acum şi aici asupra situaţiei poeziei printre artele surori, poate doar dramaturgia având o soartă mai ingrată din perspectiva asta. Cu un marketing eficient poţi vinde zeci de mii de volume ale unor autori la modă precum Philip Roth sau Amos Oz, nume oricum notorii şi traduse deja peste tot în lume, inclusiv la noi. Dar Tranströmer? Aşa că mai nimeni nu s-a simţit prost că nu-l citise: în confortul pe care ţi-l oferă apartenenţa la majoritate nici n-ar fi avut de ce. Asta chiar dacă, în România, lui Tranströmer i se traduseseră nu unul, ci două volume: Pagini din cartea nopţii şi Taina cea mare, ambele întâmpinate la apariţie de o tăcere asurzitoare. Putem spune că facem parte, dintr-un punct anumit de vedere, dintr-o naţiune de privilegiaţi: Tomas Tranströmer şi Herta Müller s-au întâlnit în România! Unde? Pe raftul cu reduceri din librării…

Alegerea lui Tranströmer a dezorientat şi a dat, după cum era de aşteptat, apă la moară conspiraţioniştilor şi contestatarilor care, an după an, abia aşteaptă prilejul de-a invoca ba lipsa de imparţialitate a juriului, ba suspecta aplecare spre activism sau spre stânga a autorilor, pe scurt, folosirea unor criterii extra-literare, uitând un fapt, cred, elementar, şi anume că dintotdeauna literatura mare a însemnat şi „altceva decât literatură”. Înverşunarea unor comentatori care se deziluzionează periodic când Nobelul nu reuşeşte să se ridice la un statut cu care chiar ei l-au investit poate fi comică. În fine, cred că orice poet care câştigă Nobelul, indiferent care e numele său, înseamnă o nouă, meritată şansă dată poeziei. Poate avem nevoie să ni se reamintească periodic că literatură înseamnă şi altceva decât volumele de proză vândute la pachet cu un ziar. Poate că ne-ar prinde bine să ne mai ridicăm din când în când din fotoliul comod al obişnuinţelor noastre livreşti şi să răspundem unor provocări, căci nu altceva decât o provocare e orice volum de poezie bună.

Am încercat în câteva rânduri să-mi imaginez scenariul absurd în care desemnarea câştigătorului Nobelului ar cădea în sarcina unui comitet format din specialişti români. Rezultatul a fost de fiecare dată acelaşi: o comedie neagră semnată Corneliu Porumboiu.

Articol apărut în Ziua de Cluj.

Lansare-lectură a volumului „Cucamonga” de Iulian Tănase

Editura Herg Benet vă invită marți, 18 octombrie, de la ora 19.00, în Clubul Țăranului Român (șos. Kiseleff nr. 3, lângă Piața Victoriei) la un eveniment superrealist semnat de Iulian Tănase: prezentarea volumului „Cucamonga”. Lectura cărții va fi doar o mică parte din zaiafet, pe scenă fiind invitați (pentru un jam-session, poate?) Mani Gutău (URMA) și Mitoș Micleușanu (Planeta Moldova).

Intrarea și autografele sunt libere. Iulian Tănase s-a născut pe 3 septembrie 1973 în Moineşti (Bacău). A absolvit Academia de Studii Economice Bucureşti (1999) și Facultatea de Filosofie, Universitatea București (2010). A fost timp de 13 ani redactor la Academia Cațavencu (1997-2010). Este realizator programe la Radio Guerrilla (din 2004) și redactor la revista Kamikaze (din 2010). Dintre volumele publicate: Îngerotica (1999); Poeme pentru orice eventualitate (2000); Iubitafizica (2002); Sora exactă (2003); Ochiul Exploziv (2006); Trusa instalatorului de umbre (2006, împreună cu Dan Stanciu); Abisa (2007); Adora (2009).

În străinătate a publicat volumele: Balkanische Alphabete (împreună cu Constantin Acosmei și Vasile Leac), Wunderhorn, Heidelberg, 2009; și Aimétaphysique (la science des amours imaginaires), Éditions Le Coudrier, 2010 (Belgia).

A coordonat volumul colectiv Pentru Gellu Naum / For Gellu Naum (Editura Vinea/ICARE, 2002). Împreună cu Dan Stanciu și Sebastian Reichman coordonează publicația Athanor. Caietele Fundaţiei Gellu Naum.

În 2009 a primit, în Germania, Premiul Hubert Burda pentru tineri poeți din Europa de Est. În 2011, un fragment din romanul său Oase migratoare (în curs de apariție) a obținut, în Austria, Premiul 1 la concursul literar „1+1+1=1 Trinitate“, organizat de Kulturzentrum bei den Minoriten din Graz.

În 2008 a fost visiting writer la International Writers Workshop, în Hong Kong. A participat cu lucrări la London International Festival of Surrealism, ediţiile 2007 şi 2008. Este prezent cu texte în reviste și antologii din Germania, Austria, Anglia, Statele Unite, Hong Kong, Slovenia, Cehia.

Ioana Baetica Morpurgo la Nepotu’ lui Thoreau

Miercuri, 12 octombrie, la ora 18.00, Cluj-Napoca, la Clubul de lectură Nepotu’ lui Thoreau.

De pe fundalul policolor al Londrei se desprind cinci siluete, cu trecutul şi destinul lor: Răzvan, Maria, Traian, Sabina, Gruia. Poveştile lor decurg paralel, cu excepţia câtorva momente aleatorii şi fulgerătoare în care se întretaie, fără consecinţe. Un doctorand gay, de stânga, o pictoriţă de mâna a doua, un stock broker, o femeie care are grijă de un bătrân pe moarte şi un sans papiers uşor autist au în comun un singur lucru: cetăţenia română. Ioana Baetica Morpurgo prinde în aceste cinci destine exemplare alchimia uneia dintre cele mai teribile experienţe umane – cea a dezrădăcinării.

Ioana Morpurgo Baetica s-a nascut in 1980. A absolvit Facultatea de Litere din București după care a urmat cursurile Masteratului de Antropologie Culturala de la SNSPA. În 2004 a început un doctorat pe tema culturii tranziţiei în România postcomunistă la Exeter University, Marea Britanie (unde a şi predat un seminar de „Societăţi contemporane”). A publicat numeroase articole pe teme literare şi socio-culturale în Romania literară, Dilema Veche, Timpul, Vatra, Deci – Academia Caţavencu, Observator cultural, New Internationalist, Contemporary Review etc. A contribuit la diverse antologii cu proză scurtă şi eseu: Cartea cu bunici (2007), The Review of Contemporary Fiction (2010), Erotographos 50+1 (2010). Volumul său de proză Fişă de înregistrare (Polirom, 2004) a fost preselectat pentru premiul de debut al României literare. În prezent Ioana Morpurgo trăieşte în sudul Angliei, unde coordonează un proiect de hedonism al ideilor intitulat „Lectures on Everything”, scrie şi dă lecţii de pian.

Via Polirom.

Cartea roşie – Liber novus – C.G.Jung

Editura TREI publică în premieră în România Cartea roşie a lui C.G.Jung. Cartea conține ilustrațiile color ale autorului și se va găsi în librării începând cu data de 1 septembrie 2011. Preţul nu mă încumet să vi-l spun…

Editată de Sonu Shamdasani, traducere din germană (liber primus, liber secundus, încercări, epilog, anexele b şi c) de Viorica Nişcov, traducerile din engleză (prefaţă, mulţumiri, introducere, nota editorului şi anexa a) de Simona Reghintovschi.

„Anii în care m-am ocupat de imaginile interioare au constituit perioada cea mai importantă a vieţii mele, în decursul căreia s-au decis toate lucrurile esenţiale. Atunci a început totul, iar amănuntele care au urmat sunt doar nişte completări şi lămuriri. Întreaga mea activitate ulterioară a constat în a elabora ceea ce ţâşnise în acei ani din inconştient şi mai întâi mă inundase, mă copleşise. A fost materia primordială pentru opera unei vieţi.“ C.G. Jung, 1957

Din 1962, s-a ştiut într-un cerc larg de existenţa Cărţii Roşii a lui C.G. Jung. Însă abia odată cu ediţia prezentă ea este, în cele din urmă, accesibilă unui public mai mare. Geneza sa, descrisă de Jung în Amintiri, vise, reflecţii, a reprezentat subiectul a numeroase discuţii în literatura secundară de specialitate. Prin urmare, o voi schiţa aici doar pe scurt.

Anul 1913 a fost crucial în viaţa lui Jung. El a început un experiment cu sine însuşi, care a devenit cunoscut drept „confruntarea cu inconştientul“ şi a durat până în 1930. În timpul acestui experiment, a elaborat o tehnică pentru „a ajunge la baza proceselor sale interioare“, „pentru a traduce emoţiile în imagini“ şi „pentru a sesiza fantasmele care acţionau… «subteran»“. Mai târziu a numit această metodă „imaginaţie activă“. Mai întâi, a înregistrat aceste fantasme în Cărţile Negre. Apoi şi-a revizuit textele, a adăugat câteva reflecţii şi le-a copiat cu un scris caligrafiat într-o carte numită Liber Novus, legată în piele roşie şi însoţită de propriile lui desene. A fost cunoscută mereu drept Cartea Roşie.

Jung a împărtăşit experienţele sale interioare soţiei şi altor persoane apropiate. În 1925 a discutat despre dezvoltarea lui personală şi profesională într-o serie de seminare la Clubul Psihologic din Zürich, în care a menţionat şi metoda imaginaţiei active. Dincolo de acest cadru, Jung păstra însă tăcerea. De exemplu, copiii săi nu fuseseră informaţi despre acest experiment cu sine însuşi şi nu sesizaseră nimic neobişnuit. În mod clar, i-ar fi fost dificil să le explice ce se întâmpla. Era deja un semn de favoare dacă îi permitea unuia dintre copii să îl privească scriind sau pictând. Astfel, pentru descendenţii lui Jung, Cartea Roşie a fost întotdeauna înconjurată de o aură de mister.

via Editura Trei

Paris Review | Interviu cu Amos Oz

OZ: The first rule is never to travel when I’m pregnant with a book.

INTERVIEWER: What about the novel you are writing now?

OZ: I never talk about it—one mustn’t expose pregnancy to X rays, it can damage the baby.

A few years ago in Germany I met some left-wing intellectuals who were enthusiastically pro-Saddam Hussein. I told them that in truth they loved Saddam because he is a friend of Qaddafi, who is a friend of Fidel Castro, who was once married to Che Guevara, and Che was Jesus Christ, and Jesus is love, therefore we have to love Saddam.

Amos Oz lives in Arad, a small new town of twenty-two thousand inhabitants, built in 1961 in the Negev Desert. Inside, the house is simply furnished and welcoming. Stairs lead from the sitting room to Oz’s study below: a tidy, womblike room, entirely lined with books, like wallpaper. One long shelf contains dozens of Oz’s own books, in various editions and translations.  “I’m proud of my garden,” he said. “I created it. There is no topsoil here, so it had to be brought specially.” Amos Oz speaks perfect English, with a slight accent. The clipped, well-rounded sentences, clearly enunciated, indicate the punctuation, as if he were writing.

Restul, aiciParis Review – The Art of Fiction No. 148, Amos Oz.

Paris Review | Interviu cu Kurt Vonnegut

Interviewed by David Hayman, David Michaelis, George Plimpton, Richard Rhodes

“I had a friend who was a heavy drinker. If somebody asked him if he’d been drunk the night before, he would always answer offhandedly, “Oh, I imagine.”

“My books are being thrown out of school libraries all over the country—because they’re supposedly obscene. I’ve seen letters to small-town newspapers that put Slaughterhouse Five in the same class with Deep Throat and Hustler magazine. How could anybody masturbate to Slaughterhouse Five?”

“If you make people laugh or cry about little black marks on sheets of white paper, what is that but a practical joke? All the great story lines are great practical jokes that people fall for over and over again.”

„There is no shortage of wonderful writers. What we lack is a dependable mass of readers.”

Restul, aici: Paris Review – The Art of Fiction No. 64, Kurt Vonnegut.

Enjoy!

 

Concurs Bicicleta Galbenă | Cartea Alcool

Dragi copii, dragi fideli, dragi necunoscuţi,

Dacă n-aţi avut ocazia

S-o cunoaşteţi pe Aspazia,

Vă invităm să descoperiţi ce zace în voi, precum şi în noi, în cadrul unui concurs menit să scoată ce-i mai rău din om, respectiv RIMA. Ce poate fi mai plăcut decât să constaţi că în adâncul spiritului tău, chiar pe fundul lui putem spune, fermentează idei vizionare precum „se întâmplă câteodată să plouă, după ora nouă”?

Iată cu ce vă puteţi confrunta: 1. exprimarea celor mai tainice suferinţe – „rimă verde, rim’albastră /mi-a murit garoafa-n glastră” 2. susţinerea celor mai nobile cauze – ” Deprimat, nedeprimat /Vivat porcul fermecat! „ 3. descoperiri ştiinţifice „de saudade e de tîrnurã/ îmi pică plombele din gură”. 4. lupte drepte: „Ţară, ţară vrem ostaş’ /c-avem război pe imaş/ cu un groaznic iepuraş”. 5. lupte nedrepte: „Cu şorţ de măcelar pus în loc de peretar /Cu răpirea din Serai şi ţigani cu şase cai”. Şi-acestea-s doar câteva exemple din minunata ediţie I a concursului! Mai sunt multe subtilităţuri de dezgropat. Şi sunteţi invitaţii noştri.

Tot ce aveţi de făcut este să ne trimiteţi fără preget versurile pe care le puteţi sau nu le puteţi concepe, important e să rimeze. Din ediţia anterioară am constatat că juriul notează talentul cu 1 punct iar vitejia cu 12, dintr-un total absolut nedefinit.

Pentru a fi luate în considerare, prea-frumoasele versuri vor trebui scrise mai jos, la comentarii.

Premiul oferit este Cartea Alcool a lui Ion Mureşan (Editura Charmides, 2010), probabil cel mai premiat volum de poezie al anului, o apariţie de proporţii epice a unui autor deja mitic.

Concursul începe miercuri la prânz şi durează până duminică seara târziu. Alte amănunte şi precizări vor fi publicate pe parcurs, pe măsură ce le vom afla rostul şi locul.

Aşadar, spor la rimat!