Arhive categorie: concurs blog alex moldovan

Concurs de weekend: cianură pentru un surâs în plină vară

Totul a început în momentul în care cineva a observat că printre sponsorii ediţiei din anul acesta a TIFF se numără şi Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), compania al cărei nume se leagă de exploatarea de aur din localitatea cu acelaşi nume. Ştirea s-a răspândit fulgerător. Imediat, pagina de Facebook a festivalului a fost luată cu asalt de mesajele furioase ale celor care militează împotriva asocierii dintre TIFF şi RMGC. Răspunsurile celor acuzaţi au fost cel puţin timide, iar informaţiile legate de organizare şi de filme s-au pierdut pur şi simplu în peisaj. N-au lipsit apelurile patetice şi colorate naţionalist, glumiţele infantile şi punerile la punct. Ce mai, un adevărat coşmar PR pentru organizatori.

De cealaltă parte, iubitorii „artei de dragul artei” şi-au creat propria pagină: Pro-Tiff, dedicată, în cuvintele unuia dintre administratori, „celor care cred într-o separare între ceea ce ţine de film, artă, cultură, şi ceea ce ţine de politic.” De-aici lucrurile se complică. Dat fiind că filmul contemporan de festival e astăzi mai politic ca oricând (asta aplicându-se într-o foarte mare măsură chiar filmelor care rulează în cadrul TIFF!) un apel emoţional adresat „tuturor celor care au văzut Funny Games proiectat în aer liber” de-a se alătura grupului pare de o naivitate înduioşătoare. Adică să susţii separarea dintre artă şi politic şi să-l introduci în ecuaţie chiar pe Michael Haneke e contradicţia perfectă şi înseamnă să ratezi graţios şi complet miza pusă în joc nu doar de regizorul austriac, ci de arta contemporană în general. Un astfel de discurs nu doar că nu se susţine din punct de vedere teoretic, dar riscă să-i îndepărteze pe iubitorii de film care dispun de un grad oarecare de conştiinţă socială sau politică.

P.S. Lovitură de teatru. La închiderea ediţiei suntem informaţi că infama companie a dispărut de pe pagina cu sponsori a festivalului şi există zvonuri că s-ar fi renunţat deocamdată la colaborare. Vă vom ţine la curent cu desfăşurarea ulterioară a evenimentelor. Sau nu.

(text apărut în revista Dilema veche)

Cum tratăm această problemă? Ce înseamnă să separi arta de politic? Şi ce ar fi arta pură? O simplă alăturare de cuvinte, sunete sau culori frumoase puse laolaltă de mâna măiastră a creatorului? Dar au stat vreodată lucrurile astfel? Răspunsul cel mai convingător îi va aduce autorului cartea lui G. K. ChestertonOmul care era Joi. Romanul e scris de cel supranumit „prinţul paradoxului” şi se citeşte cu sufletul la gură; o lectură utilă şi plăcută deopotrivă! Le mulţumesc celor  de la librăria Book Corner pentru sponsorizarea concursului, dorindu-le spor la treabă: săptămâna asta se mută într-un nou sediu, pe strada Eroilor. La numărul 15. În buricul târgului. Ştim că puteţi!

P.S. Azi începe TIFF-ul. Care ţine 10 zile. Rog deci a mi se scuza absenţele mai îndelungate. În perioada asta, vă aştept pe 1001arte cu informaţii, cronici şi aşa mai departe :).

Concurs de weekend despre blogurile culturale

De curând am participat la competiţia Roblogfest, secţiunea dedicată blogurilor culturale. După o atentă răsfoire a blogurilor participante, o întrebare simplă mi s-a impus ca necesară: ce este sau ce ar trebui să fie de fapt un blog cultural? O voce îmi şopteşte deja la ureche un posibil răspuns: blogul cultural conţine recenzii de carte, recomandări de filme, de concerte sau albume muzicale. Informaţii.

Teoria mea e alta: în general, cultura e ceva ce trebuie să transpară din tonul unui discurs, nu să constituie cu necesitate obiectul explicit al acestuia. Cultura n-ar trebui să fie o medalie pe care ţi-o prinzi în piept pentru a te putea făli în faţa unor neofiţi dornici a se adăpa din fântâna cunoaşterii. Prefer o abordare care, uzând de inteligenţă, tratează despre cele mai banale subiecte într-o manieră care să ţină trează atenţia cititorului fără a cuprinde la tot pasul nume de cărţi, autori, compozitori şi aşa mai departe, decât în treacăt – şi cu lipsă de ostentaţie, din considerente justificabile de subiectul pus în discuţie. Comentariul neavenitului cu pretenţii intelectuale e adesea mai deranjant decât sinceritatea celui care-şi foloseşte blogul pentru a depăna mici evenimente cotidiene. Cititorul inteligent va remarca, de bună seamă, folosirea excesivă a citatului, rapelul la autori instituţionalizaţi şi aerul de lejeră superioritate pe care-l oferă vecinătatea unor mari nume. Extrapolând, procedeul a fost îmbrăţişat cu succes fulminant de către un cunoscut actor de teatru cu vocaţie mesianică, care a îmbrăţişat o carieră de predicator şi înflăcărează minţile unui public căzut în adoraţie în faţa dexterităţii de a jongla cu nume grele şi concepte mustind de înţelepciune. Milenară, desigur.

De fapt, e ca şi cum ai citi doar cărţi despre alte cărţi.

Când cultura ca atare, la nivelul produselor sale şi nu al unei mize în slujba căreia informaţia să fie pusă, devine obiect exclusiv al discursului şi nu un punct de plecare, ea e adesea găunoasă; şi pură sclifoseală culturală. Ceea ce e cu totul altceva. (text apărut în Dilema online)

Ce credeţi, ce spuneţi? Am dreptate au greşesc grav, ca de obicei? Graţie Librăriei Book Corner, sponsor generos al concursului, vă pot oferi cartea lui Antoni Casas Ros, Teorema lui Almodovar, distinsă în Spania, în 2008, cu premiul „Cel mai bun roman de debut”. Şi e bun. Câte ceva despre carte puteţi citi aici.

A, să nu uităm: pentru neconsolaţi, mai există o şansă. De fapt, nu una, ci trei şanse de a câştiga aceeaşi carte săptămâna viitoare, pe 1001 arte. Dacă aveţi probleme la intrare, spuneţi că mă cunoaşteţi şi totul va fi OK :D.

Concurs de weekend despre luarea de decizii

Sunt momente în viaţă în care e imperios necesar să faci o alegere oarecare. Cu alte cuvinte, să hotărăşti ce decizie trebuie să iei într-o situaţie care reclamă acest lucru. Nimic mai simplu. Se prea poate să fii unul dintre cei care ascultă de chemarea inimii în orişice problemă care îi frământă. Fă după cum simţi. Nu vei regreta – decât, poate, dacă decizia se va dovedi incorectă şi-ţi va provoca o mulţime de necazuri. Dacă, dimpotrivă, eşti un tip cerebral, care pune accentul pe decizia logică, lucrurile sunt şi mai clare. Atunci negreşit trebuie să-ţi urmezi intelectul şi să faci întocmai cum îţi porunceşte acesta. E drept că mai sunt unii indecişi care găsesc dificil să se încredinţeze exclusiv uneia sau alteia dintre cele două instanţe invocate aici. Ei bine, despre aceştia prefer să mă abţin a vorbi.

Deci chiar nu înţeleg care e problema cu luarea deciziilor. Sunt curios cum se descurcă şi alţii. Ce faceţi când aveţi de luat o decizie? Rapidă. Acum. Ce faceţi, vă întreb? Există şi o altă reţetă (sunt convins că există nenumărate reţete, dar sunt corecte? şi ce înseamnă corect…?)?

Cartea pe care o puteţi câştiga e Witold Gombrowicz: Posedaţii, un roman foarte simpatic, atipic pentru scriitorul polonez (doar la o primă vedere, în fapt perfect integrat proiectului acestuia de luptă împotriva Formei), şi publicat sub pseudonim, în foileton. Potrivit copertei a patra, şi ultima: „cultivând un limbaj dezinvolt, fără complicaţii stilistice, Posedaţii integrează acuitatea frescei sociale şi intensitatea trăirilor sufleteşti într-o naraţiune plină de suspans.” Whatever. Cartea e oferită de Librăria Book Corner, fără de care… exact, n-am avea concurs :D. Le mulţumim mult.

Aşadar :D?

Concurs de weekend: reguli şi termene-limită

Reguli şi termene-limită. Mult prea multe reguli şi termene-limită. Reguli şi termene-limită peste tot. Aşa că în weekendul ăsta fac pauză. Scrieţi ce vă trece prin cap în moment ce citiţi aceste rânduri. Da’ sincer. (Termen-limită pentru răspunsuri, duminică seara.)

Cartea de săptămâna asta asta se numeşte O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii şi e scrisă de Mark Haddon. E oferită, ca de obicei, de Librăria Book Corner. Mulţumim mult! Cred că va fi o surpriză foarte plăcută. Pentru mine a fost. Thanx, Lore.

Concurs de weekend: despre cadouri

Unul dintre motivele pentru care omul a inventat ziua de naştere este pentru a primi cadouri. Multe şi frumoase. Sau mari şi colorate. (Bine, cadourile şi alcoolul băut fără măsură, dar pentru asta n-ai nevoie, de fapt, de un motiv anume.) Fără cadouri viaţa ar fi mai urâtă, iar zilele mai goale. Există oare o reţetă a cadoului reuşit? Habar n-am. Care e cel mai spectaculos cadou pe care l-aţi primit – sau l-aţi făcut – vreodată? Să nu uităm că nu e mai puţin spectaculos să primeşti o carte de telefoane, 12 perechi de şosete flauşate sau 4 kilograme de banane. Dimpotrivă…

Cadoul meu şi al Librăriei Book Corner, sponsor generos al concursului, e o carte fermecătoare şi extrem de simpatică, scrisă cu vână de povestitor şi cu mult umor discret (my favorite), pe care am citit-o pe nerăsuflate: Daniel Kehlmann, Măsurarea lumii. Încântătoare! Despre carte, puteţi citi aici.

Ard de nerăbdare!

Concurs de weekend: Cartea cu Apolodor

Potrivit unor studii realizate recent (de către mine), Cartea cu Apolodor, creaţie a lui Gellu Naum, se situează în fruntea preferinţelor cititorilor români când vine vorba de cărţile pentru copii. O singură carte pare să-i ameninţe serios supremaţia, şi anume, Aventurile lui Habarnam. Dar despre acesta, cu altă ocazie. De ce? Habar n-am.

Sau şi mai bine, voi să-mi spuneţi asta. Eu n-am de gând să contest rezultatele unei laborioase cercetări ştiinţifice. Dacă sunteţi de acord, şi ştiţi şi de ce, sau dacă aveţi o altă părere, simţiţi-vă liberi s-o împărtăşiţi cu restul. Care e cartea copilăriei voastre? Ce anume puteţi câştiga, graţie generozităţii Librăriei Book Corner, sponsor unic al concursului, vedeţi în imagine. Eu personal deţin un exemplar din ediţia a doua a cărţii, editată în 1963 şi conţinând un text puţiiiin diferit – deşi nu în părţile esenţiale. Merită ascultată şi varianta muzicală, pentru care trebuie să-i fim pe veci recunoscători Adei Milea. Ar fi interesant să câştige cineva care n-a citit cartea cu Apolodor şi, în urma câştigării şi lecturii ei, să se răzgândească. Aveţi cuvântul!

Alte variante – mai originale 😀

Concurs de weekend: Berlin Alexanderplatz

Curios întotdeauna ce mai scrie lumea, dar presat adesea de tot soiul de tâmpenii cum ar fi MUNCA – o ocupaţie teribil de neplăcută şi, în plus, cronofagă, se întâmplă să ratez subiecte importante abordate pe blogurile pe care le urmăresc. Sau nu. Ce e de făcut? Lăudaţi-vă. Puneţi un link către cel mai bun post al vostru. Dacă cumva n-aveţi blog, ceea ce e destul de puţin probabil, puneţi un link spre un post care vă place de pe orice blog din lumea asta mare. Nu fiţi modeşti – nu acum :D.

Cartea pe care v-o ofer, prin bunăvoinţa Librăriei Book Corner, este o autentică operă de artă: Berlin Alexanderplatz, romanul lui Alfred Doblin din 1929. Comparată de unii cu Ulise-le lui Joyce, apărut cu doar doi ani înainte în traducere germană şi apreciat de Doblin, cartea acestuia din urmă se deosebeşte de cea a irlandezului Joyce în primul rând prin aceea că e muuult mai citibilă :D. Deci v-aţi speriat degeaba. Revoluţionară ca stil, a avut parte de-o carieră internaţională de succes şi de o cunoscută ecranizare în regia lui R. W. Fassbinder. O carte senzaţională.

Concurs de weekend: cea mai frumoasă carte

Iniţial scrisesem un text interminabil despre cărţile mele preferate. Frumos, detaliat, pe perioade; cu linkuri, trimiteri, poze şi note de subsol; când mi-am dat seama că n-are nici un rost să public aşa ceva. Doar nu de asta mi-am făcut blog! Mi se pare mult mai interesant să ascult părerea altora, să aflu lucruri noi, utile şi care-mi vor folosi în viaţă (şi nu numai). Deci, concurs!

Care este cartea voastră preferată – şi de ce?

Premiul e pe măsura întrebării: Totul este iluminat de Jonathan Safran Foer. Ediţie nouă. Frumoasă. Cu pisică pe copertă. Şi cu copertă lucioasă. Mai mult de atât… Despre carte s-a mai scris aici şi aici; pentru o variantă cu poze mari şi frumoase, încercaţi aici.

Cartea este oferită de librăria Book Corner, căreia îi mulţumesc frumos pentru fapta culturală deosebită de a sponsoriza concursul de faţă.

Ia să vedem!

Cine preia sigla concursului şi o pun la el/ea pe blog, va fi avut, de bună seamă, în vedere la măsluirea acordării premiilor, la tragerile la sorţi trucate şi la celelalte manevre odioase pe care le-am folosit din plin până acum la acordarea premiilor.

Concurs de weekend – Zăpada de primăvară

Vine un moment în viaţă în care îţi faci blog. Asta, după cum probabil aţi observat, te malformează în mod iremediabil. Devii sensibil la chestiuni de care nu-ţi păsa ori n-aveai habar, te înscrii pe tot felul ze liste, comentezi, răspunzi, comentezi. Te enervezi şi te bucuri pentru nişte lucruri care unei persoane cu scaun la cap (adică fără blog, de-or mai fi existând) i se par, poate, ridicole. Şi pentru ce? Pentru ce, vă întreb?

De ce ţi-ai făcut blog? E cool? Trendy? Fashionable? Toate acestea la un loc? Niciuna? Ce-ai avut în cap? E bine să ai blog? E rău? Sau dimpotrivă? Îţi pare rău? Ai cerut voie înainte? Şi dacă da, de la cine? Şi ce-i cu atâtea întrebări?

Doar după ce am ales cartea pentru concurs, oferită şi de data asta cu maximă generozitate de inegalabila librărie Book Corner din Cluj, şi i-am citit încă o dată titlul mi-am dat seama cum m-a lucrat subconştientul. Asta chiar că e în ton cu vremurile: Yukio MishimaZăpada de primăvară. Did you get it? Zăpadă, primăvară…

Despre carte puteţi afla mai multe aici şi aici. Şi aici. Mergeţi, dară, de citiţi. Şi reveniţi deîndată cu răspunsul corect! Pentru că merită. Zău!

P.S. Nu, nu e nevoie să ai blog ca să poţi participa la concurs. N-am spus că aştept răspunsuri adevărate, ci corecte ;)…

Concurs de weekend: Târfe asasine şi minciuni

Mă gândeam să fac un concurs serios, cultural, pe o temă de importanţă majoră, aşa, ca săptămâna trecută, care să trezească vii reacţii şi comentarii pătimaşe. Sau ceva legat de Roblogfest, care văd că le-a luat minţile multora. Dar mi-am revenit la timp. Avea vreun sens? Exact, aşa credeam şi eu. Avem, în schimb, concurs de minciuni, după o idee de ora25. Da, da, de minciuni. Sfruntate şi gogonate. Sau de care aveţi. Numai să fie adevărate :D. Spuse, trăite, auzite, nu contează. Aia cu „Să trăiţi bine!” nu va primi neapărat puncte suplimentare. Domeniul şi subiectul sunt la alegere. Sunt convins că fiecare are suficient de multe de povestit pe tema asta. Numai să vrea. Aştept deci cu mare interes poveştile voastre. Şi fiţi sinceri!

Sponsorii concursului sunt, ştiţi bine, cei de la Librăria Book Corner din Cluj, cărora le mulţumesc mult. Mult de tot. Cartea pe care o pun la bătaie (bătaie? ce bătaie? nici o bătaie!) e Târfe asasine a lui Roberto Bolano, un volum de povestiri absolut senzaţional pe care v-ar părea foarte rău să-l rataţi. Despre carte şi autor puteţi citi câte ceva aici şi aici. Acum imaginaţi-vă ce scandal ieşea dacă dădeam cartea asta săptămâna trecută… 😀

Enjoy :D!