Arhive categorie: concurs blog alex moldovan

And the winners are:

Gata, s-a deliberat. A fost cel mai greu de până acum, dar a meritat. Efortul popular a fost remarcabil: doresc să felicit participanţii care nu au precupeţit nici un efort sau resursă in acest sens. Am remarcat că ambiţia participanţilor a fost aceea de a conferi acestor experimente de meditaţie şi creativitate holistică o alură intelectuală academică de cea mai înaltă ţinută. Cea mai numeroasă şi impresionantă participare simbolică a venit din partea celor 41 de şcolari şi preşcolari care, în cinstea concursului nostru şi îmbrăcaţi de sărbătoare, au cântat “Imnul Eroilor”,  dar şi alte cântece patriotice, în spatele blocului.

Dar să revenim. Calitatea primelor două clasate fiind foarte ridicată, n-am avut de ales şi am tranşat chestiunea după cum se cuvine: Llosa merge la cristi c., iar Herta Muller, la cinemavictoria. Sper că am dat glas şi preferinţelor dumneavostră, ale celor mulţi. Şi buni. Şi frumoşi. Şi deştepţi. My fellow companions, that is.

Cinste organizatorilor şi participanţilor la această frumoasă şi semnificativă manifestare!

Concurs de weekend – Mario Vargas Llosa

Doamnelor şi doamnelor, azi voi fi succint. Ştiţi, e vineri, e concurs & stuff. Premiul de săptămâna asta constă în cărţi, mai exact în două dintre ele. Mario Vargas Llosa – Băieţii şi alte povestiri. Conţine povestiri. Plus romanul de aventuri Animalul inimii al unei autoare contemporane de succes, Herta Muller, nominalizată de două ori la Nobel din partea Germaniei. La Nobelul pentru literatură, ceea ce spune multe. Despre ea. Pentru cine vrea să priceapă multe. Despre ea.  Llosa si baietii

Llosa e oferit de Librăria Humanitas Cluj (Str. Universităţii 4), Herta Muller, de mine. Bonus, semn de carte cu ceva mâţă de la Stoeneşti (Bebiţă sau Pre-pay, nu mai ştiu exact, trebuie să verific). Pornind de la o excelentă idee a prietenului oblic, propunem aşadar următoarele: premiul se va acorda, da, celui care va scrie cea mai inspirată povestire scurtă sau foarte scurtă în maniera lui Alex Moldovan.

Pentru alte informaţii, vă stă la dispoziţie prietenul cel mai bun al omului. Succes enorm! 😀

Concurs de weekend + leapşa cu recomandări

La concursul de săptămâna trecută a participat foarte puţină lume. O fi fost cartea proastă. S-a spus că întrebarea e grea, iar juriul nemilos. De data asta oferim şi bibliografie. Ca să fie clar pentru toată lumea. Aşadar.

Constat cu sinceră mirare (!) că ora 25 ne-a făcut bucuria de-a ne oferi această provocare  literaturicistică. Bine, fie, îi vom da curs, nu înainte de a o da mai departe. Mr. Oblic, ai legătura :D.

1. Ce carte ai recomanda şi de ce unui dezamãgit din dragoste? A, asta e simplă. Arta de a nu scrie un roman, de Jerome K. Jerome. Are nişte poveşti duioase şi educative despre dezamăgire. De acolo am învăţat dezamăgirea înainte să fi fost dezamăgit. Căci am fost dezamăgit din dragoste, deci ştiu cum e. Pe mine cartea nu m-a vindecat, dar eu sunt, nu-i aşa, un caz special.

2. Ce carte ai recomanda şi de ce iubitului / iubitei ? Poate pare nepotrivit, dar iubitul/iubita mea TREBUIE musai să citească această carte. Se numeşte Arta de a nu scrie un roman şi a fost scrisă de un englez pe nume Jerome K. Jerome. De acolo el (sau ea) va afla că lucrurile nu sunt aşa simple cum par.

3. Ce carte ai recomanda şi de ce celui mai bun prieten? Ar fi multe de recomandat, dar mă opresc asupra volumului Arta de a nu scrie un roman. Dacă mi-e prieten, l-a citit deja. Nu se poate să fi persisat în impostură atâta vreme, pretinzând că mă cunoaşte şi că avem ceva în comun fără să fi citit acest opis.

4. Ce carte ai recomanda şi de ce unui copil de 10 ani ? Nu ştiu ce să spun, dar eu la 10 ani am citit pentru prima dată Arta de a nu scrie un roman, de Jerome K. Jerome. Şi de atunci o recitesc anual. Înţelegeţi ce vreţi de aici.

5. Ce carte ai recomanda şi de ce unui mare aventurier/călător ? Cu Arta de a nu scrie un roman am călătorit în toată lumea fără să pun piciorul afară din casă. Poate aşa se va mai potoli. Sau dimpotrivă – depinde ce se urmăreşte.

6. Ce carte ai recomanda şi de ce unui duşman cunoscut? Ce înseamnă duşman cunoscut? Celebru? Dacă i-aş oferi Arta de a nu scrie un roman, i-aş da pe mână o armă foarte periculoasă: cunoaşterea.

7. Ce carte ai recomanda şi de ce unei persoane care nu iubeşte lectura? Aş încerca cu Arta de a nu scrie un roman, de Jerome K. Jerome. Dacă nici cu asta nu-l conving, e o cauză pierdută.

8. Ce carte ai recomanda şi de ce unuia “cu nasul pe sus” ? Arta de a nu scrie un roman, de Jerome K. Jerome. De ce? Chiar, de ce?

9. Ce carte ai recomanda şi de ce celui care apare primul în lista ta de bloguri ? Aşaaaaa. Ora25, da? Arta de a nu scrie un roman, de Jerome K. Jerome. Pentru că asta merită.

10. Ce carte ai recomanda şi de ce unuia care crede cã le-a vazut pe toate în viaţã ? Cartea se numeşte Novel Notes. Pe asta sigur n-a văzut-o. Umorul fin englezesc din ea n-are egal. Dacă nu mă înşel, a fost tradusă şi în româneşte, dar sub titlul Arta de a nu scrie un roman. De unde până unde, nu ştiu. Autorul îmi scapă. Jerome nu ştiu cum.

Acum; ca să nu fiu, Doamne fereşte, acuzat de terorism (sau ca să nu zică lumea că, de fapt, sunt Liiceanu şi de aia promovez doar Humanitas) cartea oferită săptămâna asta a apărut la editura, chipurile, concurentă, Polirom. Dacă mă întrebaţi pe mine (şi dacă nu mă întrebaţi, eu tot o să vă spun), în vremuri de criză editurile ar trebui să renunţe la micile orgolii locale şi eventual să publice toate sub acelaşi nume: de exemplu, Editura Editura. animalul

E vorba de o autoare  germană născută în România, dar pe care patria-mumă a avut grijă s-o alunge cât mai departe, în Germania, unde evident că i-a mers mult mai bine. Pe lângă ea, majoritatea scriitorilor „serioşi” rămaşi în ţară par nişte prunci de grădiniţă ieşiţi cu tovarăşa educatoare la groapa cu nisip a istoriei. Herta Müller e numele scriitoarei, iar cel al volumului, Animalul Inimii. Şi e cam cutremurător. A, şi genial. Părerea mea (şi mă pricep). Întrebare de concurs: care este cartea mea preferată – şi de ce credeţi?

Termen limită: expirarea timpului regulamentar.

Juriul: acelaşi.

Criterii: da.

Succes şi, în special, enjoy :D.

Concurs de weekend: Tim Burton, Melancolica moarte…

Vreau să încep prin a le mulţumi Orei25 şi Însemnărilordinsubterană pentru premiul foarte onorant acordat săptămâna trecută: Blogul de aur.premiu

Şi lui Crocolili, de asemenea, pentru Lupa cu inimioara de aur :D. N-o să-l împart altor zece bloguri, căci atunci n-ar mai fi de Au, ci de argint, bronz, stronţiu, cadmiu, americiu, californiu, actiniu, arsen sau bor. Şi nu ştiu zău cine ar fi acceptat să primească premiul Blogul de arsen. Sau de bor. Poate B.O.R. Eu o să-l înmânez unui blog descoperit recent şi care  merită frecventat cât mai des: Diacritica. Încă o dată, mulţumesc mult.

Şi a sosit ziua de vineri (…ziua dreptăţii, ziiiiiiua sfântă-a libertăţii, tot românul veseleşte, Româniiiiiia-ntinereşte!). Dar să revenim. Copii? Daaaaaa. Vă place Tim Burton? Daaaaaaaa! Daaaaaaaa! De ce? Nu-i treaba taaaaaaaa! Goth is the new black? Daaaaaaa. Bine, fie, treacă de la mine. Elev Pavlov, ce-avem noi de obicei vinerea? Concurs, domnule. Că bine zici dumneata. Întâmplarea face să mă aflu în posesia volumului sugestiv intitulat Melancolica moarte a Băiatului-stridie. Un titlu excelent, mai ales dacă numeşte seria de întâmplări care va duce la moartea – melancolică – a unui Băiat de tip stridie.

melancolica-moarteŞi cu atât mai mult cu cât traducerea volumului îi aparţine lui Marius Chivu 😀 un prieten, după cum ştim, al blogului nostru.

Cine îl doreşte, n-are decât să participe la concursul de săptămâna asta. Partener, cu voia dumneavoastră, Librăria Humanitas Cluj – Str. Universităţii 4, vizavi de Arta.

Acum. E acum. Profit de ocazie pentru a afla răspunsul muşcător şi răvăşitor (sau, dimpotrivă, şovăielnic şi lipsit de vlagă) la întrebarea vitală:

Ce ştiţi voi?

Asta e chestiunea cu privire la care aştept să mă luminaţi. Concursul e de week-end, premiul se va acorda cel puţin la fel de discreţionar ca de obicei, dacă nu chiar mai. Ceea ce nu-i rău deloc. Sunt convins că rezultatele vor fi spectaculoase. Ca de obicei.

Alea acta est: zaharurile au fost aruncate. Spor :D!

Concurs de week-end: azi, luiza

Buuuun. Deci orele fiind înaintate şi sosind momentul aşteptat, anunţ acum, orele 24.00, următoarele: concurentei luiza i se acordă premiul acestei săptămâni pentru merite deosebite, originalitate şi eficienţă aplicată şi, nu în ultimul rând, pentru folosirea tehnologiilor moderne alternative (în exemplificarea ideilor prezentate) şi a inteligenţei din dotare, în conformitate cu parametrii specificaţi în deviz.

În plus, aflăm pe căi ocolite dar de încredere că a fost şi ziua ei. 25 de ani. I mean, like, wow. În plus, eşti născută în aceeaşi zi cu Răzvan din Luna Amară (să ne trăiască :D). That is so cool.

La mulţi ani, Luiza! Cartea e a ta.

Concurs de weekend: Kurt Vonnegut Jr.

Oameni buni, a sosit momentul primului concurs din lume (lumea mea, of course) la care se poate câştiga cartea lui Kurt Vonnegut (Jr.) Bun venit printre maimuţe. Cartea e oferită de Librăria Humanitas Cluj (Universităţii nr. 4, vizavi de Arizona). Nu numai că Vonnegut e cool: cartea asta e foarte tare, fată. Eu unul ştiu că nu mă prea satur de el. Sunt povestiri publicate în diferite reviste prin anii ’60, unele absolut bestiale, altele doar geniale, sau invers. Mie mi-au plăcut şi unele, şi celelalte, ceea ce vă doresc şi vouă.

kurt

Mintea mea fiind relativ golaşă acum, mi-am scobit îndelung  creieraşul devastat de oboseală după o întrebare genială şi surprinzătoare. N-am găsit. Data viitoare. Îmi pusesem speranţa în Saşa: doarme dus şi nici vorbă să mă ajute. Aşa că rămânem în perimetrul familiar al DEX-ului, pe unde am mai bântuit şi zilele trecute.

Aşadar: care sunt cuvintele voastre preferate şi care vi se par, dimpotrivă, cele mai sinistre?  Nu contează limba, nici graiul. Contează… dar de ce mă bag? Ştiţi voi mai bine ce contează.

Juriul (adică eu) va aprecia calitatea răspunsurilor, aplicarea tehnologiilor noi (răspunsurile pot fi însoţite de materiale sau note explicative audio-video), respectarea legislaţiei în domeniu, originalitatea, eficienţa aplicată, nivelul de pregătire practică şi teoretică, corectitudinea, respectarea normelor de securitatea muncii, credibilitatea şi acurateţea informaţiilor etc. Dacă vor considera necesar, membrii juriului pot contacta participanţii la concurs pentru a cere completări sau a verifica veridicitatea celor prezentate.

Abia aştept :D.

Concurs de weekend: Michel Tournier

Discutam zilele trecute cu Marius Chivu despre jocurile ieftine de cuvinte pe care le fac unii sau alţii fără a reuşi să ne punem de acord cu privire la exemplul care declanşase discuţia. Subiectul e fascinant, aşa că m-am gândit la un foarte provocator concurs pe tema asta.

Întrebare: care e cel mai ieftin joc de cuvinte de care vă aduceţi aminte?

Prin amabilitatea Laurei Sauchea de la Librăria Humanitas Cluj, avem premiu pentru un concurs – sau mai multe :D. Răspunsul cel mai bun* va primi jurnalul extim al lui Michel Tournier** intitulat chiar aşa: Jurnal Extim (v. imaginea alăturată; l-am citit – e bun). Tournier e un autor de suflet pentru mine, aşa, ca să ştiţi. Câştigătorul va fi anunţat luni, aşadar aveţi un week-end de gândire.

image_14299

* procedura de departajare e perfect ştiinţifică, pe sistemul patentat ini mini miny moe.

**Acum. Problema care mă munceşte e următoarea: nici eu n-am jurnalul lui Tournier şi, sincer, mi-ar cam trebui. Deci mă gândesc serios să particip şi eu la concurs, ca toată lumea. Mai vedem. Nu va fi o problemă, nu? Sunt cunoscut pentru imparţialitate şi capacitatea de-a mă dedubla perfect. Nu va fi prea greu să preiau rolul unui participant şi să play along. Împotriviri? Abţineri? Nu. Bine, voi aţi vrut-o.

Nu poate participa câştigătorul ultimului concurs. E OK aşa?

Acum, aberaţi, pliz!