Arhive categorie: muzika magika

Album nou e.s.t.: „301” | 30 martie, 2012, ACT Music

In January 2007 e.s.t. were on tour in Asia and Australia performing shows in Tokyo, Osaka, Yokohama, Jakarta, Perth and Sydney. Esbjörn Svensson, Magnus Öström and Dan Berglund decided to rent the famous Studio 301 in Sydney for their off-days in the middle of the Australian tour and jammed for two consecutive days to develop new songs and material. Altogether they recorded 9 hours of music. “Leucocyte” became the first release from this recording and has been praised by critics and fans alike as a ground-breaking work that leads into a new musical universe.

Very soon after the recording Esbjörn Svensson had edited much of the material down to two albums. And so the plan at the time was to release either a double album or two consecutive albums from this recording. The untimely passing of Esbjörn Svensson then disrupted this undertaking and only one of the albums, “Leucocyte”, was released at the time.

Three years on, in October and November 2011, Dan Berglund and Magnus Öström revisited the material from that recording and together with their regular sound engineer Ake Linton made their own edit for an album which is now called “301” on the basis of the name of the studio where the album was recorded.

[hr]

ACT Music + Vision.

Bugge Wesseltoft & Friends la Gărâna 2012

CE: Festivalul de jazz de la Gărâna

UNDE: Gărâna

CÂND: 12-15 iulie, 2012 

15.07.2012: Bugge Wesseltoft & Friends – Joaquin Claussell, Erik Truffaz, Ilhan Ersahin, Marius Reksjø, Erik Holm, Andreas Bye.

Cam frumos : ).

Nik Bärtsch’s Ronin la Bucureşti

TWIN ARTS prezintă: Nik Bärtsch’s Ronin live la Bucuresti, Sala Radio, 10 mai 2012. Biletele vor putea fi achiziționate prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărturești și Humanitas) și online pe www.eventim.ro. la următoarele prețuri:

Categoria I-85 lei
Categoria II-75 lei
Categoria III-60 lei
.

Fleet Foxes | Helplessness Blues

Nici nu cred că aș fi cinic zicând că majoritatea muzicii vocale indie nu tinde înspre eufonic. Bineînțeles că nu duce lipsă de cantabili și sensibili (pe care, înclin să cred, cititorii de-aici îi descoperă, ascultă și apreciază mai mult decât mine), totuși toți cei care au dat lovitura (sau au dorit) încât să pară interesanți, eclectici, contre-le-vent sau doar hipsteri regali au facut-o într-o notă bizară, criantă, a glasului descompus, a înălțării în falset ori înecării în reverb. Folkiștii cei mai semnificativi sau mai lăudați din ultimii ani nu se deosebesc prea mult: astmaticul Sufjan Stevens, Bon Iver (cred că e a treia recenzie la rând în care îl menționez fără să fie vorba de muzica sa) forțând puțin notele înalte ale emotivului sau Kristian Matsson (Tallest Man on Earth) cu trăsnitul său glas dylanesque.

Ca să dau înțeles acestui preambul, iată unde Fleet Foxes au surprins, acum trei ani, cu ceva ce, în fond, nu e decât firesc de estetic – cânturi și canto deosebite, umplere de armonii și consonanțe, derivări a capella puse pe un folk luminos – fără să treacă drept simpli dichisiți sau colindători ce încearcă prea mult să impresioneze și să cânte curat odată ce le-ai deschis ușa. Iar anul acesta i-a(m) (re)găsit neschimbați (sau, din punct de vedere muzical, nestrămutați), chiar mai serioși și înțelepți, cu un Helplessness Blues care poate nu are aceeași magie, dar este oricum foarte bun, excelent produs, cu aceeași vibrare în tot și toate, în același stil narrante, prin songs of the village & songs from the woods [n.a. – mi-a displăcut să le traduc în propriul folclor], povești ale vieții și virtuților.

Vorba lui Fantano: ”Un album atât de idealist. Găsește iubire, găsește frumusețe în orice. Găsește inspirație, bucurie, melodie, poezie în mere și chiar și în blana unui Collie.” Ceea ce, întâmplător, n-a putut să nu-mi trezească un gând suspicios, silindu-mă să caut în texte și în muzică nuanțe sure. Și ele apar, există, formează un lucid întreg. Dar mai mult de atât, undeva pe album nici nu e greu să-ți dai seama; finalul piesei ”The Shrine / An Argument” produce o schimbare de ton uluitoare și de nepriceput – anunțând poate și o schimbare viitoare a muzicii trupei – cu alămuri și lute ce se smintesc; o tulburare ce dintr-odată pune stăpânire pe tine, o umbrire a simțurilor, răsuflul unui demon ce dăinuie în pâcla silvei.

Site of the Week | Slaapwel Records

Slaapwel Records este o micuţă casă de discuri specializată în muzică de adormit copii.

Often I find myself lying awake in bed, not sleepy enough to fall asleep, not lively enough to keep doing stuff. I figured it would be good if there was more music that soundtracks the thin border between being asleep and lying awake, deliberately choosing the sleepy side of things. So I set out, looking for people that would be good at making mind-soothing songs. I ask them to write a sleep-inducing record, I listen to it, and when I fail to reach the end because I fell asleep, I release it as a musical record. All artists are various people I met through the years, different yet all connected with their unique talent. I think they are very good at making „boring” music. This is not an insult. I love their music to death and I think they are all very capable of making wonderful sleep-inducing songs. In any case, don’t make too much of it. It is all just good fun. Sleepy fun.

Şi cea mai recentă producţie:

Do The Boats Dream Of Electric Fritz Pfleumer? | Slaapwel Records.

Colin Stetson | New History Warfare Vol. 2: Judges

Dacă există vreun artist din noua generație a cărui măiestrie să fie de netăgăduit, Colin Stetson se află pe lista scurtă și certă. Da, acel Stetson, din gașca Arcade Fire, colaborator cu Bon Iver și nenumărați alții. Avangardist și magician solo. Și, dincolo de idei și avânt, cu o tehnică pe atât de temenică pe cât de neconceput, tinzând înspre un literal, nud sens de ”work of art”.

Desigur că asta nu-l absolvă de orice patimă. Sunt o seamă care nu ar face-o defel, pe unii dintre ei imaginându-mi-i timorați sau copleșiți de ce aud, alții refuzând o resetare a artei improvizatorice și a celei aparținând maeștrilor instrumentiști (deși nici că s-ar cere așa ceva), iar restul zicând doar ”nu”. Asta nu schimbă, însă, mare lucru. Este pe buzele tuturor, fiecare articol sau recenzie începe cu ce e în stare să facă tipul acesta: cum o muzică atât de bogată în sunete, straturi, tranziții sau ricoșeuri este făcută dintr-o bucată, live, needitat, fără overdubs, provenind de la unul și același instrument, cântată cu același suflu (prin tehnica respirației circulare), cu atâtea tehnici greu de prinse într-o simplă acoladă.

Ajunși aici, ar trebui poate să mă opresc și să menționez că nu asta mă subjugă pe deplin. Canonul dintre ceea ce concepi (și cum) și ceea ce exprimi (și… ați ghicit) rămâne valabil. Iar Judges traversează. Bineînțeles, până în acel punct diferit de la un ascultător la altul. Pentru cei care îl vor pauza sau opri devreme, probabil gândul fi-va că e un soi de ”împroșcare pe perete”, zel steroid și o gramadă de năduf și că Stetson ar poza într-un radical. Mi-l închipui ”onoripilat” de așa o descripție.

Albumul îmi sună neîndoielnic expresionist și mie. Da, este veninos și intoxicant, corporal din punct de vedere instrumental și artistic, un melanj de martellati dăltuite ca o bază ce inspiră minimalism repetitiv, o incitată umplere de spectru cu ambianțe și rezonanțe grele (”From No Part of Me Could I Summon a Voice”) și o avangardistă descătușare ce merge de la a captura, cu microfoane băgate înăuntru, toate ventrele și presiunile din saxofon, la Stetson răgând, înfierând, intimidând. Nevroticul „Judges„, clinchete mecanice transformate în pure ritmuri (”Home”), bătăi acustice ce-ar putea învineți de-ar fi reale (”Red Horse”).

Dar și mai mult de atât. Transpuneri a (în) ceva. Precum angoasa unei păsări zbătându-se până la epuizare într-o colivie; ori un vânat nebun prin bezna pădurii; ori săvârșirea unui grimoire; ori sunarea însăși a panică și tulburare. Gospelul dezolant din ”Lord I Just Can’t Keep from Crying Sometimes”. Laurie Anderson, potrivindu-se ca invitat, lăsând obișnuitele mesaje criptice. Piesa de la urmă, aparent relaxată, organică, eterică, dar cu gâfâieli și alte noi semne de anxietate. Nimic conciliant în asta.

Concert Bohren & Der Club of Gore | The Silver Church

The Silver Church organizează pentru prima dată în România un concert al celei mai cunoscute trupe de „horror-jazz” din lume: Bohren & der Club of Gore. În seara zilei de 12 mai 2012. 

Preţ bilet: 50 lei. Biletele sunt în număr limitat şi se pot cumpăra din reţeaua Eventim (Magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas şi online pe www.eventim.ro) sau în seara evenimentului, de la intrarea în club.

Facebook page

Official site

Myspace