Dacă stau să mă gândesc mai bine şi lăsând la o parte orice consideraţii suplimentare – etice sau, de ce nu, de natură practică – pe care le-ar putea prilejui această împrejurare, parcă aş prefera, totuşi, ca altcineva să se afle pe patul de spital în care tocmai am fost adus de Salvarea ce-a traversat în goană oraşul, şi unde, înconjurat de medici ce se declară neputincioşi în a-mi ameliora starea, mă zbat între viaţă şi moarte, cu şanse minime de a supravieţui şi de unde, se pare, doar un miracol mă mai poate salva.