Că lucrurile nu stau chiar întotdeauna aşa cum ne-am aştepta şi că speranţele sau temerile noastre pot fi contrazise, confirmate sau înşelate în moduri care uneori depăşesc puterea de înţelegere a celor mai mulţi dintre noi, lăsându-ne perplecşi în faţa unei realităţi pe care nu putem sau nu vrem s-o acceptăm, o demonstrează din plin următoarea istorie, despre care nu pot să spun decât că e absolut autentică, ea întâmplându-li-se, mai mult, unor persoane cunoscute de mine sau, în cel mai rău caz, unor cunoscuţi de-ai unor cunoscuţi de-ai mei, ceea ce, în cazul de faţă, e practic acelaşi lucru, întrucât întâmplarea sau destinul face ca ei să se număre printre acei cunoscuţi de-ai mei pentru care, la o adică, aş putea băga mâna în foc (lucru care ar fi de dorit totuşi să nu se întâmple, din motive ce n-au nevoie, sper, de niciun fel de explicaţii suplimentare), şi în urma cărei eroii noştrii s-au convins pe propria piele de adevărul celor afirmate de mine mai sus, trăgând ei din asta, cu siguranţă, o serie de învăţăminte care, pe viitor, îi vor feri de alte crunte dezamăgiri, chiar dacă numai într-o modestă măsură şi doar în anumite situaţii.
Later edit: s-a găsit, iată, o poveste la care o introducere mai buna ca asta nu se putea. What do you know.
foarte bune etichetele, mi-au fost de mare ajutor cand am dat search ca sa ajung aici. 🙂
Vaaaai, scuze, nu m-am gândit că s-ar putea naşte confuzii… sper că nu te-ai supărat pentru timpul pierdut. Dacă vrei o compensaţie, te pun în blogroll. Prima :)! Well?
🙂 chiar mi se părea ciudat că nu spune nimic la horoscop despre ţevile mele. da, da, mulţumesc pentru compensaţie, ar fi foarte bună, măcar săptămâna asta!
Alex, încă nu ţi-ai băut cafeaua?! E ora 12.
Eu îmi iau jucăriile şi plec. Adio.
cât de pripiţi sunt unii oameni! 🙂 toamna se spune adio, pică frunza!
@ora: ai gresit, trebuia sa consulti horoscopu’ tevilor, nu pe al tau. sigur era ceva cu pluto si uranus. 🙂
horoscopul ţevilor de altă dată … voi nici nu ştiţi cum arată o ţeavă. am văzut eu ieri, la vecinul de deasupra – o ţeavă e ca un rulou cu vanilie stat prea mult la copt şi fără cremă, sau bine, cu cremă mai ruginie aşa. deci ţeava nu e nicidecum ce am învăţat noi la şcoală. e ceva foarte casant şi permeabil şi de culoarea toamnei :D.
io am citit introducerea… chiar de doua ori. si acum astept istoria de care pomeneai. 😀
Oare lucrurile chiar nu stau întotdeauna aşa cum ne-am aştepta?… oare speranţele sau temerile noastre pot fi contrazise, confirmate sau înşelate în moduri care uneori depăşesc puterea de înţelegere a celor mai mulţi dintre noi?? asa sa fie???
a, si ai o problema. toate linkurile tale duc la roma. stiai?
se pare ca toamna cad punctele mai nou si cresc in locul lor muuuulte viruglele.
@oro: nu vreau sa rascolesc prin biografia mea zbuciumata, da’ sa stii ca eu am sudat tevi la viata mea, cu sorţ, ochelari de sudura si electrozi, cu tot ce vrei … 🙂
nu vrei să-mi faci o vizită? 😀
mie mereu mi-au plăcut artificiile pe care le scot sudorii. şi chiar şi măştile sunt interesante.
şi chiar aşa, se poate suda o ţeavă ca aia de care zic eu? asta ar fi grozav!
pai asta a fost demult, intre timp m-am deprofesionalizat (o exista cuvantul asta?) … 🙂
vrei sa sudezi un rulou de vanilie? 🙂
aham! 😀
@ ora: pai se iau doua rulouri si se pun cap la cap, se face intre ele un rost in v („rostul” e spatiul dintre rulouri, asa se numeste el), se ia un electrod din zahar ars captusit cu vanilie doctor oetker. se pun rulourile si electrodul sub tensiunea unui conflict intre doi indragostiti, apoi se loveste usor in zona rostului pana cand se produce arcul electric si gata imbinarea. 🙂
oaaa eu ştiam doar reţeta aia chinezească de „pui îndrăgostit” dar acu’ văz că există şi „rulouri îndrăgostite vanilat-lipite”! nu prea mi-e clar de unde să fac alimentarea dar muţumesc de reţeta (p)reparatoare.
fetelor, mai usor cu dulciurile. atat va spun.
asta cu puiu’ … mi se pare un act de cruzime, sa mananci un animal indragostit … mai bine rulouri, cu toate riscurile …
Ora25, rulouri de vanilie nu ştiu a recomanda. Dar pot recomanda trigon cu vanilie de la Agapitos… să mori mâncând şi mai multe nu. Şi în general Agapitos is the best la capitolul prăjituri.
Pingback: destinul placheaza soarta « [i.d.i.o.t.]
@cinemavic – până una alta mă mănâncă rulourile pe mine prin intermediul ţevarilor neliniştiţi. acu’ nu mai vor să spargă oglinda, vor să spargă de jur împrejurul ei. nici nu ştiu cum e mai bine.
@le mak da, da ştiu, ştiu – glosele şi şoriceii fac un cuplu foarte bun.
Oh, şoriceii!