Arhive etichetă: Antoine de Saint-Exupery

Concurs de weekend – Antoine de Saint-Exupery

citadelaA venit din nou momentul fatidic din an în care cu inima grea, bântuit de remuşcare şi de majora carenţă culturală, scot cu mâna tremurândă din raftul bibliotecii Citadela lui Saint-Exupery. Fac asta de vreo zece ani şi cu acelaşi rezultat. I-am arătat-o pisicii, după care i-am spus: „Ştii dumneata ce e asta? Nu ştii. Ei bine, îţi spun eu: cartea pe care n-o voi citi niciodată.” E o capodoperă: conţine atâtea pilde, vorbe memorabile şi excelent material pentru citate, că autorul pare mai înţelept decât Solomon – ce vorbesc eu, mai înţelept decât Dumnezeu. Zău, are cel puţin două înţelepciuni şi „mari adevăruri” pe pagină. Oare cum e să trăieşti cu unul ca el în casă? Nici nu te-ai trezit bine că-ţi şi trânteşte două gândeme de cu bună dimineaţă, de rămâi cocoşat toată ziua (bine, nici traiul alături de mine nu e uşor; dar eu îmi dozez mai judicios învăţăturile către lume). Încă un amănunt simpatic: folosirea omului generic, nu a persoanelor. Avem aşa: geometrul, arhitectul, generalul, zidarul, pantofarul, cofetarul şi, desigur, femeia şi bărbatul. Răsfoind-o din nou, am dat de două locuri în care individul îşi exprima dispreţul pentru cel ironic. He, he, he, oare de ce nu mă mir? Antoine de Saint-ExupéryPriviţi-i  şi poza: un băieţel foarte serios (care aici parcă aduce niţel cu Mr. Bean, nu credeţi?). Dar nu vă dau eu lecţii: probabil că aţi citit-o deja (de câteva ori, cu markerul în mână) şi v-a plăcut. Din punctul meu de vedere, Saint-Exupery e opusul perfect al lui Gombrowicz: primul are în cap doar structuri şi cetăţi, al doilea luptă împotriva Formei. Nu cred că pot să-ţi placă amândoi în acelaşi timp. Eu îl iubesc pe Gombro. Asta e clar.

Sincer, m-am plictisit deja de ritualul meu anual şi v-am plictisit şi pe voi. Ofer deci cartea cuiva care o va aprecia la justa-i valoare. Mie, sincer, mi s-a aplecat de atâta înţelepciune. Dar pentru asta va trebui să depuneţi un minim efort. Fizic. De multă vreme mă întreb care e limita WordPress-ului. A venit momentul să aflăm. După săptămâni de subtilităţi nemaivăzute, organizăm prima competiţie de enduro. Câştigător va fi declarat cel care va face cele mai multe comentarii la prezentul post. Well?

Cartea nu trebuie s-o păstraţi – o puteţi face cadou, de exemplu, unui tânăr aflat în căutare de modele şi repere solide: asta în special dacă doriţi să vă asociaţi numele cu posibilul viitor dictator al ţării :D. În plus, se află într-o stare foarte bună. E, practic, necitită.

Spor & enjoy 😀 😀 :D!