Arhive etichetă: Antonio Gamoneda

Antonio Gamoneda | Ard cele dispărute

Am văzut jivine expulzate din inima mamei mele. Nu există nicio deosebire între carnea mea și tristețea lor.

Aceasta să fie viața? Nu am habar. Știu numai că se stinge precum cercuruile încrețite în apă. Ce-i de făcut, așadar, indeciși între agonie și seninătate? Nu știu. Eu mă odihnesc

în ignoranța cea rece.

Se află o muzică-n mine, asta-i sigur, dar eu continui să mă întreb ce înseamnă această plăcere lipsită de speranță. Căci muzică se află până și în abis, așa este, iar ceva mai departe, clopotul zăpezii din nou și, de asemeni, urechea mea lacomă pe ceaunul durerilor, dar

ce va să însemne, la urma urmei,

plăcerea aceasta fără speranță?

Am vorbit deja despre cel care veghează în mine când eu dorm, despre necunoscutul ascuns în memoria mea. Va muri și el?

Nu știu. E ceva

dezesperant de important.

Din volumul Ard cele dispărute, traducere de Dinu Flămând, antologia Claritate neostenită, editura Eikon, 2012

Lansare de carte | Antonio Gamoneda | Claritate neostenită

Librăria Book Corner din Cluj-Napoca şi Editura Eikon vă invită vineri, 8 iunie 2012, de la ora 18.00 la o întâlnire cu poezia lui Antonio Gamoneda – unul dintre cei mai importanţi poeţi spanioli contemporani.

Întâlnirea este prilejuită de lansarea volumului bilingv „Claritate neostenită”, în traducerea lui Dinu Flămând, traducător distins cu premiul pentru traducere al Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2011. Alături de traducător se vor afla invitaţii: criticul Ion Pop, poeţii Adrian Popescu şi Ştefan Manasia şi editorul volumului – Vasile G. Dâncu.  

Despre carte şi autor

În 2005, Antonio Gamoneda a primit premiul European pentru Literatură şi în 2006 Premiul Cervantes. Despre poet, Dinu Flămând scrie în prefaţa volumului: „Gamoneda vorbeşte aproape simultan cu tot felul de personaje din trecutul său, sau poposeşte în peisajele complice ale unei copilării aproape secrete, deductibilă doar din nume de plante, animale, îndeletniciri, mirosuri, culori sau senzaţii vagi, încercând să se convingă pe sine, în aparente proze, că durerea poate deveni o „parte a seninătăţii” – exerciţiu de exorcism, „ardere” a amintirilor, epuizare a limitelor. Mesajul? Poate unul singur, de o verticală demnitate: bătrâneţea şi apropierea sfârşitului vin spre tine cu acest nealterabil dar al lucidităţii. Adică o claritate mai tanără decât tine, aproape inepuizabilă, neostenită, care s-ar putea să îţi dea branci să te prăbuşeşti în propria ta inimă.”