Gândul la venirea bătrâneţii, la inevitabilul morţii, la depresia ce se va instala ca funestă încununare, parcă, a bolilor ce-ţi vor măcina slăbitul trup şi a sărăciei care te va împiedica să sfârşeşti cu o minimă demnitate, presimţirea urâtului care îţi va invada viaţa pentru tot restul zilelor sau grija pe care, mai mult ca sigur, va trebui să i-o porţi celui drag, căzut la pat, cu spectrul de aspecte ignobile ce decurg de aici – toate acestea nu trebuie să te chinuiască şi să te obsedeze, totuşi, mai mult decât e necesar. Doar există întotdeauna posibilitatea ca tu să mori primul şi, de ce nu, mai repede decât te aştepţi.
nouăzeci şi nouă de feluri de a muri (20)
Lasă un răspuns