Arhive etichetă: bufonul curtii

Prima mea piesă de teatru

După ce în ultimii ani am abordat cu oarecare succes câteva dintre genurile literare consacrate (micro-romanul, povestirea scurtă şi foarte scurtă şi chiar poezia mizerabilistă), a venit momentul să mă aplec asupra unui gen şi mai problematic, care ne-a oferit în timp nu doar  capodopere nemuritoare, ci şi rateuri spectaculoase. Pe scurt, am scris prima mea piesă de teatru. Deocamdată, rolul meu s-a încheiat. De acum, aştept reacţia criticilor, a publicului, a impresarilor, în fine, a oricărui ins care se simte îndrituit să emită păreri competente despre actul artistic.

Încet, foarte încet

Se ridică încet cortina. Dar încet, foarte încet. Pe scenă, o scară ruptă, patru scaune de plastic, un pat vechi din fier forjat şi un caleidoscop spart întins pe jos. E o linişte mormântală. Actorii stau nemişcaţi, răspândiţi peste tot, probabil la indicaţia regizorului. Încet, foarte încet, ei se animă şi dau să se scălâmbăie, să se prostească, încearcă să rostească ceva, nu contează ce, pesemne prostii actoriceşti învăţate de la profesorii lor. Prea târziu. Din sală, la început răzleţe, apoi în cor, se fac auzite strigăte: Autorul, să vină autorul! Ca de obicei, publicul ştie mai bine – şi are dreptate. Într-un târziu, vine autorul (adică eu). Ovaţiile continuă timp de 37 de minute, cu publicul aplaudând frenetic. Se lasă încet cortina. Dar încet, foarte încet.

(Aceasta este de fapt chiar piesa de teatru. Ea se va desfăşura pe scenă, în timp ce publicul din sală va fi la fel de inert ca de obicei. Pentru spectacolele de la matineu, va exista şi varianta interactivă, cu actori dansând şi urlând, aşa cum ştim că le place să facă, agitându-se printre bătrânei speriaţi şi poftind femeile pe scenă spre fornicaţie. Copiii gălăgioşi vor fi mângâiaţi pe cap şi daţi afară, urmând să fie reprimiţi doar dacă promit să fie cuminţi).