Editura TREI publică în premieră în România Cartea roşie a lui C.G.Jung. Cartea conține ilustrațiile color ale autorului și se va găsi în librării începând cu data de 1 septembrie 2011. Preţul nu mă încumet să vi-l spun…

Editată de Sonu Shamdasani, traducere din germană (liber primus, liber secundus, încercări, epilog, anexele b şi c) de Viorica Nişcov, traducerile din engleză (prefaţă, mulţumiri, introducere, nota editorului şi anexa a) de Simona Reghintovschi.

„Anii în care m-am ocupat de imaginile interioare au constituit perioada cea mai importantă a vieţii mele, în decursul căreia s-au decis toate lucrurile esenţiale. Atunci a început totul, iar amănuntele care au urmat sunt doar nişte completări şi lămuriri. Întreaga mea activitate ulterioară a constat în a elabora ceea ce ţâşnise în acei ani din inconştient şi mai întâi mă inundase, mă copleşise. A fost materia primordială pentru opera unei vieţi.“ C.G. Jung, 1957

Din 1962, s-a ştiut într-un cerc larg de existenţa Cărţii Roşii a lui C.G. Jung. Însă abia odată cu ediţia prezentă ea este, în cele din urmă, accesibilă unui public mai mare. Geneza sa, descrisă de Jung în Amintiri, vise, reflecţii, a reprezentat subiectul a numeroase discuţii în literatura secundară de specialitate. Prin urmare, o voi schiţa aici doar pe scurt.

Anul 1913 a fost crucial în viaţa lui Jung. El a început un experiment cu sine însuşi, care a devenit cunoscut drept „confruntarea cu inconştientul“ şi a durat până în 1930. În timpul acestui experiment, a elaborat o tehnică pentru „a ajunge la baza proceselor sale interioare“, „pentru a traduce emoţiile în imagini“ şi „pentru a sesiza fantasmele care acţionau… «subteran»“. Mai târziu a numit această metodă „imaginaţie activă“. Mai întâi, a înregistrat aceste fantasme în Cărţile Negre. Apoi şi-a revizuit textele, a adăugat câteva reflecţii şi le-a copiat cu un scris caligrafiat într-o carte numită Liber Novus, legată în piele roşie şi însoţită de propriile lui desene. A fost cunoscută mereu drept Cartea Roşie.

Jung a împărtăşit experienţele sale interioare soţiei şi altor persoane apropiate. În 1925 a discutat despre dezvoltarea lui personală şi profesională într-o serie de seminare la Clubul Psihologic din Zürich, în care a menţionat şi metoda imaginaţiei active. Dincolo de acest cadru, Jung păstra însă tăcerea. De exemplu, copiii săi nu fuseseră informaţi despre acest experiment cu sine însuşi şi nu sesizaseră nimic neobişnuit. În mod clar, i-ar fi fost dificil să le explice ce se întâmpla. Era deja un semn de favoare dacă îi permitea unuia dintre copii să îl privească scriind sau pictând. Astfel, pentru descendenţii lui Jung, Cartea Roşie a fost întotdeauna înconjurată de o aură de mister.

via Editura Trei