Arhive etichetă: Catalin Dorian Florescu

Cătălin Dorian Florescu | Lectură publică la Cluj

Luni, 03 decembrie, Cătălin Dorian Florescu îşi va reîntîlni cititorii clujeni cu prilejul apariţiei celui mai recent roman al său, Jacob se hotărăşte să iubească, în colecţia “Fiction Ltd.” a Editurii Polirom – şi în ediţie digitală –, în traducerea Marianei Bărbulescu. Începînd cu ora 19.00, la Cafeneaua Piano Cazola (Str. Fulicea nr. 3 – lîngă Casa Matei), în cadrul proiectului „Întîlniri esenţiale la Cluj-Napoca”, autorul va citi fragmente din noul său roman. Amfitrioni: Sanda Cordoş şi Valentin Derevlean.

Acest eveniment este suţinut de către Librăria Book Corner, Cafeneaua Piano Cazola, Asociaţia cultural JAD, Centrul de Dezvoltare Comunitară şi Hotel Opera Plazza.

În aceeaşi zi, scriitorul elveţian de origine română va avea o întîlnire cu studenţii de la Litere, în cadrul proiectului „Întîlnirile de la Filo”, începând cu ora 16.00, în Sala „D.Popovici”, Facultatea de Litere, str. Horea 31, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca.

Despre roman

Romanul Jacob se hotărăşte să iubească (Jacob beschliesst zu lieben), apărut la prestigioasa editură germană C.H. Beck şi desemnat “Cartea anului 2011” în Elveţia, a fost pentru mai multe luni bestseller în Elveţia şi s-a vîndut pînă în prezent în peste 50.000 de exemplare în spaţiul german. De asemenea, romanul ocupă locul al III-lea în topul de vînzări Polirom la Gaudeamus 2012 (21-25 noiembrie).

O carte despre viaţă şi suferinţă, unde istoria europeană şi poveştile personale se contopesc într-o mare epopee. În Banat, un amestec de neamuri format din români, nemţi, francezi, sîrbi, unguri trăiesc împreună de secole. Aici s-a inventat sistemul binelui făcut din iubire: „Încă nimeni nu refuzase vreodată să dea ajutor şi nu se împotrivise vreodată acelui lucru care definea viaţa de aici: îndatorirea binelui făcut din iubire. Asta era datoria faţă de ceilalţi. Datoria îi ţinea pe toţi împreună”. Aşadar, şi Jacob iubeşte – însă şi pentru că aşa îi stă în fire. El îşi iubeşte mărunta viaţă, mizeră şi dură; învaţă să-şi iubească tatăl, care însă îl trădează mereu; le iubeşte pe Katica, sîrboaica, şi pe Ramina, ţiganca cea grasă, însă una este ucisă şi cealaltă deportată. O poveste despre duritate şi sărăcie, dar şi despre sensibilitate şi tandreţe, o poveste emoţionantă şi palpitantă în care iubirea devine o artă a supravieţuirii.

Bestseller distins cu Swiss Book Prize 2011.

Despre autor

Cătălin Dorian Florescu (n. 1967, Timişoara) a părăsit România în 1982 şi s-a stabilit la Zürich, unde a studiat psihologia. A lucrat şase ani ca psihoterapeut în domeniul reabilitării persoanelor toxicodependente. A publicat romanele: Wunderzeit (2001, distins cu premiile Cartea de Limbă Germană a Anului din partea Fundaţiei Elveţiene Schiller, „Un an plătit de viaţă” din partea oraşului Zürich şi Premiul Chamisso al Academiei din Bayern pe anul 2002; trad. rom. Vremea minunilor, Polirom, 2005), Der kurze Weg nach Hause (2002, Premiul Anna Seghers pe 2003; trad. rom. Drumul scurt spre casa, Polirom, 2006), Der blinde Masseur (2006; trad. rom. Maseurul orb, Polirom, 2007) şi Zaira (2008; trad. rom. Zaira, Polirom, 2010, 2012). Semnează, de asemenea, eseuri, povestiri şi articole în diferite publicaţii elveţiene şi austriece.

Cătălin Dorian Florescu a participat şi la Tîrgul de Carte Gaudeamus (21-25 noiembrie 2012) şi va mai susţine lecturi publice din noua sa carte în Bucureşti, Timişoara, Oradea şi Iaşi. Programul lecturilor, aici. Jacob se hotărăşte să iubească (Jacob beschliesst zu lieben) este cel de-al cincilea roman al lui Cătălin Dorian Florescu. Toate cărţile sale au apărut în traducere la Polirom: Vremea minunilor (2005), Drumul scurt spre casă (2006), Maseurul orb (2007), Zaira (2009, 2010). Jacob se hotărăşte se iubească este în curs de apariţie în limbile franceză, suedeză, olandeză, cehă, lituaniană.