Totul a început în momentul în care cineva a observat că printre sponsorii ediţiei din anul acesta a TIFF se numără şi Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), compania al cărei nume se leagă de exploatarea de aur din localitatea cu acelaşi nume. Ştirea s-a răspândit fulgerător. Imediat, pagina de Facebook a festivalului a fost luată cu asalt de mesajele furioase ale celor care militează împotriva asocierii dintre TIFF şi RMGC. Răspunsurile celor acuzaţi au fost cel puţin timide, iar informaţiile legate de organizare şi de filme s-au pierdut pur şi simplu în peisaj. N-au lipsit apelurile patetice şi colorate naţionalist, glumiţele infantile şi punerile la punct. Ce mai, un adevărat coşmar PR pentru organizatori.

De cealaltă parte, iubitorii „artei de dragul artei” şi-au creat propria pagină: Pro-Tiff, dedicată, în cuvintele unuia dintre administratori, „celor care cred într-o separare între ceea ce ţine de film, artă, cultură, şi ceea ce ţine de politic.” De-aici lucrurile se complică. Dat fiind că filmul contemporan de festival e astăzi mai politic ca oricând (asta aplicându-se într-o foarte mare măsură chiar filmelor care rulează în cadrul TIFF!) un apel emoţional adresat „tuturor celor care au văzut Funny Games proiectat în aer liber” de-a se alătura grupului pare de o naivitate înduioşătoare. Adică să susţii separarea dintre artă şi politic şi să-l introduci în ecuaţie chiar pe Michael Haneke e contradicţia perfectă şi înseamnă să ratezi graţios şi complet miza pusă în joc nu doar de regizorul austriac, ci de arta contemporană în general. Un astfel de discurs nu doar că nu se susţine din punct de vedere teoretic, dar riscă să-i îndepărteze pe iubitorii de film care dispun de un grad oarecare de conştiinţă socială sau politică.

P.S. Lovitură de teatru. La închiderea ediţiei suntem informaţi că infama companie a dispărut de pe pagina cu sponsori a festivalului şi există zvonuri că s-ar fi renunţat deocamdată la colaborare. Vă vom ţine la curent cu desfăşurarea ulterioară a evenimentelor. Sau nu.

(text apărut în revista Dilema veche)

Cum tratăm această problemă? Ce înseamnă să separi arta de politic? Şi ce ar fi arta pură? O simplă alăturare de cuvinte, sunete sau culori frumoase puse laolaltă de mâna măiastră a creatorului? Dar au stat vreodată lucrurile astfel? Răspunsul cel mai convingător îi va aduce autorului cartea lui G. K. Chesterton – Omul care era Joi. Romanul e scris de cel supranumit „prinţul paradoxului” şi se citeşte cu sufletul la gură; o lectură utilă şi plăcută deopotrivă! Le mulţumesc celor  de la librăria Book Corner pentru sponsorizarea concursului, dorindu-le spor la treabă: săptămâna asta se mută într-un nou sediu, pe strada Eroilor. La numărul 15. În buricul târgului. Ştim că puteţi!

P.S. Azi începe TIFF-ul. Care ţine 10 zile. Rog deci a mi se scuza absenţele mai îndelungate. În perioada asta, vă aştept pe 1001arte cu informaţii, cronici şi aşa mai departe :).