Am deschis Internetul şi am citit: Codul este artă. La început m-am mirat grozav, neştiind mai nimic despre noua disciplină practicată doar de o mână de iniţiaţi. Cum nu ne năştem învăţaţi, m-am informat. Deşi  formează un grup obscur, m-am infiltrat printre ei. Le-am învăţat limba şi obiceiurile, m-am îmbrăcat ca ei şi am scris cod (2 volume apărute, plus o colaborare în presă). Am provocat dezbateri, iar miza s-a transferat rapid în registrul esteticului, ajungându-se la discuţii despre frumuseţea şi misterul din spatele abstractelor cifre. Scriitorul de cod e superior, spun ei, scriitorului clasic de roman sau poezie, căci acţionează ştiinţific, nu la voia inspiraţiei. El înţelege mai bine mecanismele ce pun în mişcare frumosul şi le manipulează abil întru desăvârşirea artei lui şi spre deliciul nostru.

La întrebarea capcană dacă există viaţă dincolo de cod, el îţi va răspunde negreşit: codul e viaţa. Mulţi răuvoitori vor respinge însă perplecşi această pretenţie ca exagerată.

Desigur, mi-e uşor să mă pun în pielea unui scriitor de cod – graţie capacităţii de-a mă putea substitui oricărei persoane – pentru a recunoaşte că au şi ei dreptatea lor. Dar asta e valabil pentru orice alt domeniu. Problema rămâne, în orice caz, deschisă. Voi reveni asupra subiectului.