Ştiu că noi toţi, cei care am urmărit cu sufletul la gură My Winnipeg, ne-am gândit chiar după primele cadre la Zelig, care este, se ştie, cel mai bun film din lume (alături de restul de cele mai bune filme din lume). Nu se poate ca umorul dement al lui Guy Maddin să nu vă fi trimis în lumea lui Woody Allen. Nu, nu se poate. După aceea ne-am adus aminte de La Antena, bijuteria argentiniană din 2007. Şi pe bună dreptate, căci aşa lucrează creierul, prin asocieri. În fine, filmul lui Maddin este, în opinia mea, absolut memorabil şi unul dintre cele mai bune dintre cele prezentate în 2009 la TIFF. Ne vom felicita că am fost contemporani cu proiecţia lui. Şi vom vinde tichetele de intrare ca suveniruri. Vorba unui prieten: I love this Guy. Despre film ca atare n-are nici un rost să vorbesc: subiectul e irelevant. Trebuie musai văzut. Un pseudo-semidocumentar cu imagini de arhivă mixate cu filmări alb-negru, cu un voice-over (Guy Maddin însuşi, în augusta-i persoană) tribut adus filmului noir. Cred că s-a distrat de minune la filmări şi la înregistrarea textului. Eu ştiu că am zâmbit ore în şir după ce am ieşit din sală. De fapt, zâmbesc chiar acum.
(un fragment de comentariu, aici)
via 1001 arte