Arhive etichetă: Herta Muller

Interviuri: cine pe cine?

boladenieve78

Je vous présente Houellebecq. Michel Houellebecq. Pentru ca l-a plictisit istoria din romanele lui Dumas dar i-au placut benzile desenate cu Pif. Pentru ca te pocneste in ochi cu adevaruri precum „people get married to have a personal life”. Pentru ca l-am iubit de la „Particulele elementare” pana azi, cand il savurez in dialog cu Bernard-Henri Levy, si am tresarit dureros a recunoastere citind „Extension du domaine de la lutte” taman cand lucram ca programator. Pentru impertinenta asumata si libertatea de a se contrazice, pentru ca se inchipuie romantic si se vrea iubit. Pentru ca e uman si inteligent si scrie bine.

[interviu houellebecq]

* * *

Micawber

Tocmai mă bucuram că am un interviu cu Wagner, ba chiar unul publicat într-o carte cu ştaif, Wagner’s Meistersinger: Performance, History, Representation (editor Nicholas Vazsonyi). Unul din contributori, Peter Höying, reproduce o convorbire cu compozitorul, sub titlul http://worldwidewagner.richard.de: An Interview with the Composer Concerning History, Nation, and Die Meistersinger. Până la urmă se dovedeşte că discuţia e inventată, cu tot parfumul ei de verosimilitate (la un moment dat intervievatul se plânge chiar că e întrerupt). E frustrant de-a binelea – n-am găsit niciun interviu real cu Wagner şi nici nu am cum să-l întreb, direct, „e adevărat, maestre, că vă plăceau pilotele de puf şi hainele de catifea, după cum susţine Thomas Mann, un individ care s-a afirmat după moartea dumneavoastră?” Aşa că adresa de mai sus trebuie luată ca parte a glumei (să nu-i vină cuiva ideea să-o acceseze). Linkuri la interviuri adevărate n-am.

* * *

bicicleta galbenă

Pentru că a scos din zona de confort atâţia mediocri dovediţi, dar ultra-prezenţi şi obositor de vizibili, spunând lucruri sincere într-o limbă ciudată & adâncă, de o rafinată simplitate. Şi pentru că, de fiecare dată când îi citesc interviurile, realizez cât de ipocrit/ipocriţi sunt/suntem în relaţie cu oameni pe care-i dispreţuim din rărunchi, dar le zâmbim strepezit – precum în viaţă, aşa şi pe bloguri. Da. Deci: Herta Müller.

[interviu herta müller]

* * *

delaskela

când am dat de ’’Ziua independenţei’’ era o zi de iarnă mă învârteam aiurea printr-o librărie văzusem un film cu titlul ăsta mi-am zis băi frate ditamai romanul pentru un film cu extratereştri răi dar eram în mare mare eroare nici vorbă de aşa ceva m-am lămurit citind un interviu într-o revistă dăruită de o doamnă aşa am descoperit pe unul dintre cei mai puternici prozatori din toate timpurile Richard Ford iar ’’ziua independenţei’’ nu are nicio treabă cu filmul e un roman remarcabil, la fel e şi ’’Cronicarul sportiv’’ artă narativă pură glorioasă.

[divider]

* * *

milf Unde nu i-ar da dumnezeu un d-asta si lu’ Eugenia Voda!

* * *

Simona Radoi Bun, interviul ales de mine este cel facut de Eugen Istodor cu Cristi Borcea: [interviul] Interviu ales din motive obiective, cu mentiunea ca in ziua aparitiei m-a sunat un prieten, dinamovist, sa ma roage sa il felicit pe Eugen Istodor.

* * *

S(f). Vasile Cititorule, ai conştiinţa împovãratã de atâta dialog cu Luciferii zilelor noastre? Ai cugetul nãclãit de atâta “culturã”? Alungã ACUM mirosurile neplãcute de pucioasã din viaţa ta de apoi!

Sigur aţi cãpãtat suficientã lecturã serioasã pentru azi, aşa cã uite un interviu cu tânãra speranţã a ligii terţe, Stelian “Maradona sixtinã” Baban.

[interviul]

* * *

puπla diletantă

mișel houellebecq îmbracă straie de gogâie într-un monolog de oferit drept exemplu pentru interviuri. din sutele de clipuri cu acest superstar dubios ăsta pare a fi un bun start în a-l cunoaște pe musiu, pentru că în ciuda aparențelor excentricitatea insăși – de altfel caracterizantă pentru mișel – se ascunde parcă timorată sub patul acelui hotel din la fel de dubiosul frankfurt.

[alt interviu houellebecq]

* * *

TuPac Cianur

Eu când aud de gonzo, mă gândesc la filmele porno în care actorul o face și pe regizorul, dar și pe cameramanul aruncându-și în centrul atenției șomâlca după care este avidă cucoana din film. Hunter Thompson este un gagiu care pare-se a oficializat gonzo-ul în activitatea jurnalistică, adică și-a pus la bătaie șomâlca, unii au sărit pe ea, iar apoi a scris despre eveniment. Este cam ceea ce retarzii ăia de la Can Can fac când se pun de-a curmezișul drumului ca să nu treacă Mihaela cu Dany, fac poze multe și le vând apoi ca eveniment exemplar de conduită retardă a unei Dive. Thompson a fost un drogat, bețiv, cu afinități gay – a făcut-o pe peștele (vezi poza) pentru niște băieței și a mai produs și câteva pornoace d’alea. Îl admir pe omul ăsta pentru că este schizofrenic de primul grad. Am ales două bucăți de interviu, unul dat în Vanity Fair (1994), pe modelul oracol de școală primară și un altul apărut un an mai târziu, când se pregătea debarcarea lui Clinton la Casa Albă. Nu peste foarte mulți ani, se sinucidea. Treaba se împuțea – nu cu lumea, ci mai ales cu el.

[interviu thompson]

* * *

tlön

[interviul] acest interviu ne ofera o recomandare esentiala. ne arata, de asemenea, ca nu e totul pierdut daca nu o urmam.

* * *

fiction addiction

Nu prea ma omor dupa interviuri pentru ca de multe ori cei care pun intrebarile ma scot din minti ducand discutia in directii irelevante. Exista evident si exceptii, intervievatori care stiu cu cine au de-a face si ce vor sa scoata de la subiect sau subiecti care intorc intrebarile proaste si vorbesc despre ce vor ei calcandu-si respectuos in picioare intervievatorul. Un interviu pe care il recitesc din cand in cand e unul cu William Faulkner pentru ca e incredibil de bogat in ciuda intrebarilor cliseistice. Pe langa filosofia lui de golan zen, ca nu stiu cum altfel sa o rezum, care ma da gata de fiecare data, interviul are raspunsuri la multe intrebari pe care mi le puneam citindu-l: [interviul] Si pentru ca Faulkner mi se pare mult mai golan in realitate decat mi l-am imaginat citindu-i romanele, William S. Burroughs care e cel mai mare golan in scris ma surprinde de fiecare data in interviuri prin calm, coerenta si costumul respectabil: [interviul]

* * *

bătrânul safo

Nouă ne place atunci când sud-americanii încearcă să definească literatura, i.e., încearcă să traseze o linie între realism și fantastic. Și după aia încep să vorbească așa serios despre cărțile lor, despre ce-nseamnă să fii scriitor, cu un aer de sfârșeală. Cu alte cuvinte, ne-am gândit la acest interviu cu Roberto Bolano, pentru că are straniul obicei de a retracta tot ce spune.
[interviu bolano]

* * *

chestii livrești

pentru că este posibil ca Marcel Proust să rămână în memoria oamenilor mai mult după acest chestionar-oracol decât pentru ciclul romanesc În căutarea timpului pierdut, aleg acest “interviu” pentru tema propusă. deci, chestionarul pe care Proust l-a completat la 20 de ani. [chestionarul/interviul lui proust]

[divider]

* * *

voroncas

interviul ăsta cu woody allen e ca un film perfect de woody allen, e tot miezul lui woody allen acolo, e material dens, e absurdul lui de anii ’60-’70 pe care nu l-a mai regăsit deloc de atâta timp încoace și ne face o mare bucurie să-l revizităm acu în aceste vremuri triste, post-midnight pariziene. (e-n 4 părți, serviți cât aveți poftă și nici nu vă sfiiți!)

GELLU NAUM – Castelul orbilor [1946]

Pe când obsesia mea pentru Gellu Naum atinsese apogeul, adică cu foarte mulţi ani în urmă, întâmplarea a făcut să ajung în posesia unui exemplar din Castelul orbilor, volumul său din 1946.

După ştiinţa mea, Castelul n-a fost reeditat în ultimii 64 de ani şi e un volum mai degrabă rar. Aşa că m-am gândit să-l postez aici, pe măsură ce.

Iată prima parte.

S’au tras din această carte 100 exemplare pe hârtie velină mată vărgată Chamois, numerotate dela 1 la 100; 100 exemplare pe hârtie velină mată albă numerotate dela 101 la 200 şi 100 exemplare pe hârtie semivelină mată albă numerotate dela 201 la 300.

Acesta e exemplarul cu nr. 251.

P.S. 1 O chestiune simpatică de care tocmai mi-am amintit: către sfârşitul volumului ei Înţelegerea drept în inimă, Adela Greceanu spune:

În tot acest timp ceasul de la mâna lui arăta 11:37. Era o oră exactă. O oră care îşi consumă toată energia ca să rămână ea însăşi.

Mă întreb câtă lume a mai descoperit despre ce oră era vorba şi la încheietura cui se afla ceasul ce-o arăta?*

P.S. 2 Şi, dacă tot suntem la acest capitol, nu pot să nu copiez puţin aici şi citatul din Gellu Naum care serveşte drept moto volumului Animalul inimii al Hertei Muller. Aşa, ca să fie:

aveam câte un prieten în fiecare bucăţică de nor / de fapt aşa sunt prietenii când e atâta spaimă pe lume / mama spunea şi ea că e normal şi că nu accepta să mă fac prieten / mai bine m-aş gândi la ceva serios.

Enjoy!

Şi apropo de oră: e ora pentru la mulţi aaaaaaaani :D!

Concurs 1001 arte: În coc locuieşte o damă

Pentru concursul săptămânii, 1001 arte v-a pregătit ceva deosebit. Inspiraţi de vizita Hertei Müller în România şi de ecourile evenimentului despre care am scris şi noi aici: Herta Müller, Premiul, Patria şi Circul, punem la bătaie un volum de poeme-colaj apărut la Editura Vinea în ediţie bilingvă (traducerea Norei Iuga). Despre  “Im Haarknoten wohnt eine Dame – În coc locuieşte o damă”, citiţi mai multe aici: Herta Müller, “În coc locuieşte o damă”.

“tăcerea se plimbă in măr 

mereu pe-acelaşi trotuar

ca nişte doamne cu câini

ca numele prin ziar

ca iscoadele pe-aleile verii

ca nasul după mizerii

si placa din gură discret

şi-a pus-o musca-n pahar

şi m-a tras de şiret”

 

Un “om-invizibil” c-o muscă-n chip de papion, aşa apare, în colajul Hertei Müller tăcerea. Şi întrebarea sună aşa: cum ar “arăta” tăcerea  dacă voi aţi fi fost ilustratorii acestor versuri?


Comentariile literare, soluţiile de urbanism şi alte rime hazardate îşi pot avea locul aici. Răspunsul cel mai convingător va primi cartea oferită de Editura Vinea. Premiile vor ajunge la comentatorii inspiraţi din josul acestei pagini. Cei ce simt că ceea ce au ei de spus depăşeşte spaţiul obişnuit al unui comentariu, sau care ştiu că informaţiile pe care le deţin sunt în măsură să le pună viaţa în pericol, au ca singură variantă trimiterea unui mail către arte@1001arte.ro. Iar cei ce scriu pe propriul blog despre carte, concurs,  sau 1001arte, în cazul în care mai există asemenea temerari galanţi, vor fi şi ei premiaţi pe măsură.

Small print note: premiile vor fi transmise câştigătorilor sau persoanelor de contact ale acestora în România. Cei care din, diferite motive, doresc să renunţe la carte, vor numi un alt câştigător. Câştigătorul unei ediţii nu va putea câştiga premiul ediţiei imediat următoare. Dar va fi rugat să participe oricum, în semn de mulţumire sau măcar pentru înviorarea atmosferei generale. După o săptămână de la anunţarea câştigătorilor, premiul se reportează.

Recapitulăm: premii în cărţi pentru comentarii, mail sau blog, până marţi. Comentaţi?

Herta Müller sau cum au ratat animatorii culturali şansa de-a fi cool

Sunt oarecum uimit de faptul că numeroşii animatori culturali pe care-i întâlnesc peste tot în ultima vreme n-au realizat că poziţia cea mai cool pe care-o poţi adopta e să-ţi placă Herta Müller, şi nu viceversa. Să nu ştie dânşii că un scriitor nu e obligat să facă frumos în faţa nimănui? Mai ales la Ateneu…! Cum să te laşi păcălit de aplauzele poporului strâns la spectacol? Sau de vorbele rostite la nervi de nişte ranchiunoşi recunoscuţi? Nu e suficient că grupul celor care o plac e cu mult mai mic decât corul de detractori zgomotoşi – printre care faptul de-a nu fi citit-o pare să funcţioneze ca parolă de acces? Bun, nu zice nimeni s-o citeşti; în fond, proza ei e dificilă, ridică probleme şi nu se lasă prinsă întotdeauna din prima. Dar asta nu trebuie să te oprească. Doar nu te-a oprit nici până acum. Nu-i timpul pierdut. Chiar dacă în ultimul moment, ai şansa de-a fi cool. E o ocazie pe care n-aş rata-o.

Concurs de weekend: 2 in 1. Heinrich Boll şi cel mai prost film din lume

Înainte de toate, vă invit, dacă nu-i cu supărare,  să citiţi cronica celui mai prost film pe care l-am văzut în viaţa mea. Cronica e scurtă – chinul e de durată. Nu vă doresc să treceţi prin aşa ceva, în fine, citiţi dumneavoastră acolo despre ce e vorba.

liternet

(dă clic )

Marcat de experienţa cinematografică traumatizantă care mai că mi-a smuls lacrimi, vă invit să deşărtaţi sacul cu filme proaste. Ce film v-a chinuit cel mai tare? Aveţi asemenea amintiri? V-aţi dorit să se întâmple lucruri groaznice care să pună capăt suferinţei? Cartea pe care o ofer săptămâna aceasta e Fotografie de grup cu doamnă a lui Heinrich Boll (ediţia din ’88, apărută la Editura Dacia, ca să n-avem discuţii). E un gest cu totul dezinteresat: el a primit deja Nobelul, înaintea de-a primi sprijinul meu. Dar vă promit că l-aş fi ajutat cu cea mai mare plăcere, aşa cum am făcut şi în alte cazuri, cu un oarecare succes aş spune ;). Chiar merită. Mare scriitor, dom’le, mare scriitor.

Aşadar, aştept răspunsurile vostre pe URL-ul cunoscut începând de ACUM şi până când terminăm.  Enjoy the talking!

Premiul Nobel pentru literatură: Herta Muller

Ieeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee, a câştigat prietena mea!

Herta Muller a câştigat premiul Nobel pentru literatură. Născută într-o familie de şvabi din Banat, Herta Muller trăieşte de peste 20 de ani în Germania. Tema predilectă, aproape obsesivă a romanelor şi povestirilor scrise de ea este experienţa regimului comunist în România.

Foto (1)
Premiul Nobel pentru literatură a fost atribuit unei scriitoare de origine română, Herta Muller

Apartenenţa la grupul de scriitori disidenţi de etnie germană din România, AKŢIONSGRUPE o aduce pe Herta Muller în atenţia Securităţii. Pentru că refuză să colaboreze este persecutată, iar prima ei carte, ”Şesuri” apare în 1982 cenzurată.

În 1987, Muller emigrează în Germania. A fost propusă pentru prima oară la premiul Nobel în 1999 de către comunitatea academică din Germania. Scriitoarea a declarat în repetate rânduri că Nobelul nu este un obiectiv important pentru ea.

Hertei Muller i-au fost decernate premiul european pentru literatură ”Prix Aristeion” şi premiul internaţional pentru literatură IMPAC-Dublin. În România, cărţile ei au fost traduse de scriitoarea Nora Iuga.

(http://www.realitatea.net/breaking-news–herta-muller-a-castigat-premiul-nobel-pentru-literatura_635887.html)

…………………………………………………………………………………..

Într-un interviu luat la faţa locului, membrii juriului au declarat că la luarea deciziei cel mai mult a contat concursul organizat pe un blog din România, care a demonstrat gradul scăzut de apreciere de care se bucură talentata scriitoare alungată din România.

And the winners are:

Gata, s-a deliberat. A fost cel mai greu de până acum, dar a meritat. Efortul popular a fost remarcabil: doresc să felicit participanţii care nu au precupeţit nici un efort sau resursă in acest sens. Am remarcat că ambiţia participanţilor a fost aceea de a conferi acestor experimente de meditaţie şi creativitate holistică o alură intelectuală academică de cea mai înaltă ţinută. Cea mai numeroasă şi impresionantă participare simbolică a venit din partea celor 41 de şcolari şi preşcolari care, în cinstea concursului nostru şi îmbrăcaţi de sărbătoare, au cântat “Imnul Eroilor”,  dar şi alte cântece patriotice, în spatele blocului.

Dar să revenim. Calitatea primelor două clasate fiind foarte ridicată, n-am avut de ales şi am tranşat chestiunea după cum se cuvine: Llosa merge la cristi c., iar Herta Muller, la cinemavictoria. Sper că am dat glas şi preferinţelor dumneavostră, ale celor mulţi. Şi buni. Şi frumoşi. Şi deştepţi. My fellow companions, that is.

Cinste organizatorilor şi participanţilor la această frumoasă şi semnificativă manifestare!

Concurs de weekend – Mario Vargas Llosa

Doamnelor şi doamnelor, azi voi fi succint. Ştiţi, e vineri, e concurs & stuff. Premiul de săptămâna asta constă în cărţi, mai exact în două dintre ele. Mario Vargas Llosa – Băieţii şi alte povestiri. Conţine povestiri. Plus romanul de aventuri Animalul inimii al unei autoare contemporane de succes, Herta Muller, nominalizată de două ori la Nobel din partea Germaniei. La Nobelul pentru literatură, ceea ce spune multe. Despre ea. Pentru cine vrea să priceapă multe. Despre ea.  Llosa si baietii

Llosa e oferit de Librăria Humanitas Cluj (Str. Universităţii 4), Herta Muller, de mine. Bonus, semn de carte cu ceva mâţă de la Stoeneşti (Bebiţă sau Pre-pay, nu mai ştiu exact, trebuie să verific). Pornind de la o excelentă idee a prietenului oblic, propunem aşadar următoarele: premiul se va acorda, da, celui care va scrie cea mai inspirată povestire scurtă sau foarte scurtă în maniera lui Alex Moldovan.

Pentru alte informaţii, vă stă la dispoziţie prietenul cel mai bun al omului. Succes enorm! 😀

Concurs de weekend + leapşa cu recomandări

La concursul de săptămâna trecută a participat foarte puţină lume. O fi fost cartea proastă. S-a spus că întrebarea e grea, iar juriul nemilos. De data asta oferim şi bibliografie. Ca să fie clar pentru toată lumea. Aşadar.

Constat cu sinceră mirare (!) că ora 25 ne-a făcut bucuria de-a ne oferi această provocare  literaturicistică. Bine, fie, îi vom da curs, nu înainte de a o da mai departe. Mr. Oblic, ai legătura :D.

1. Ce carte ai recomanda şi de ce unui dezamãgit din dragoste? A, asta e simplă. Arta de a nu scrie un roman, de Jerome K. Jerome. Are nişte poveşti duioase şi educative despre dezamăgire. De acolo am învăţat dezamăgirea înainte să fi fost dezamăgit. Căci am fost dezamăgit din dragoste, deci ştiu cum e. Pe mine cartea nu m-a vindecat, dar eu sunt, nu-i aşa, un caz special.

2. Ce carte ai recomanda şi de ce iubitului / iubitei ? Poate pare nepotrivit, dar iubitul/iubita mea TREBUIE musai să citească această carte. Se numeşte Arta de a nu scrie un roman şi a fost scrisă de un englez pe nume Jerome K. Jerome. De acolo el (sau ea) va afla că lucrurile nu sunt aşa simple cum par.

3. Ce carte ai recomanda şi de ce celui mai bun prieten? Ar fi multe de recomandat, dar mă opresc asupra volumului Arta de a nu scrie un roman. Dacă mi-e prieten, l-a citit deja. Nu se poate să fi persisat în impostură atâta vreme, pretinzând că mă cunoaşte şi că avem ceva în comun fără să fi citit acest opis.

4. Ce carte ai recomanda şi de ce unui copil de 10 ani ? Nu ştiu ce să spun, dar eu la 10 ani am citit pentru prima dată Arta de a nu scrie un roman, de Jerome K. Jerome. Şi de atunci o recitesc anual. Înţelegeţi ce vreţi de aici.

5. Ce carte ai recomanda şi de ce unui mare aventurier/călător ? Cu Arta de a nu scrie un roman am călătorit în toată lumea fără să pun piciorul afară din casă. Poate aşa se va mai potoli. Sau dimpotrivă – depinde ce se urmăreşte.

6. Ce carte ai recomanda şi de ce unui duşman cunoscut? Ce înseamnă duşman cunoscut? Celebru? Dacă i-aş oferi Arta de a nu scrie un roman, i-aş da pe mână o armă foarte periculoasă: cunoaşterea.

7. Ce carte ai recomanda şi de ce unei persoane care nu iubeşte lectura? Aş încerca cu Arta de a nu scrie un roman, de Jerome K. Jerome. Dacă nici cu asta nu-l conving, e o cauză pierdută.

8. Ce carte ai recomanda şi de ce unuia “cu nasul pe sus” ? Arta de a nu scrie un roman, de Jerome K. Jerome. De ce? Chiar, de ce?

9. Ce carte ai recomanda şi de ce celui care apare primul în lista ta de bloguri ? Aşaaaaa. Ora25, da? Arta de a nu scrie un roman, de Jerome K. Jerome. Pentru că asta merită.

10. Ce carte ai recomanda şi de ce unuia care crede cã le-a vazut pe toate în viaţã ? Cartea se numeşte Novel Notes. Pe asta sigur n-a văzut-o. Umorul fin englezesc din ea n-are egal. Dacă nu mă înşel, a fost tradusă şi în româneşte, dar sub titlul Arta de a nu scrie un roman. De unde până unde, nu ştiu. Autorul îmi scapă. Jerome nu ştiu cum.

Acum; ca să nu fiu, Doamne fereşte, acuzat de terorism (sau ca să nu zică lumea că, de fapt, sunt Liiceanu şi de aia promovez doar Humanitas) cartea oferită săptămâna asta a apărut la editura, chipurile, concurentă, Polirom. Dacă mă întrebaţi pe mine (şi dacă nu mă întrebaţi, eu tot o să vă spun), în vremuri de criză editurile ar trebui să renunţe la micile orgolii locale şi eventual să publice toate sub acelaşi nume: de exemplu, Editura Editura. animalul

E vorba de o autoare  germană născută în România, dar pe care patria-mumă a avut grijă s-o alunge cât mai departe, în Germania, unde evident că i-a mers mult mai bine. Pe lângă ea, majoritatea scriitorilor „serioşi” rămaşi în ţară par nişte prunci de grădiniţă ieşiţi cu tovarăşa educatoare la groapa cu nisip a istoriei. Herta Müller e numele scriitoarei, iar cel al volumului, Animalul Inimii. Şi e cam cutremurător. A, şi genial. Părerea mea (şi mă pricep). Întrebare de concurs: care este cartea mea preferată – şi de ce credeţi?

Termen limită: expirarea timpului regulamentar.

Juriul: acelaşi.

Criterii: da.

Succes şi, în special, enjoy :D.