Arhive etichetă: Humanitas

Concurs de weekend – despre ce este vorba?

Paris, 2009. Interviu pentru Le Monde Diplomatique. Duduia care mă chestionează, bine croită şi cam obraznică (cred că fiul meu ar folosi termenul mai contemporan de piţipoancă), nu se poate abţine şi, spre finalul discuţiei noastre, mă întreabă cu privire la futilitatea faptului de-a ţine un blog – şi încă unul care nu tratează despre adevăratele probleme ale societăţii. Protestez zgomotos cu privire la caracterul tendenţios al unei astfel de întrebări – de formă, căci nu mă pot supăra niciodată pe fetişcanele astea nostime – şi îi răspund nonşalant, mimând toată seriozitatea de care sunt capabil, că blogul e preocuparea în care investesc zilnic cea mai mare cantitate de timp şi concentrare, invitând-o pe dată să-mi spună cu ce se ocupă blogul meu. Roşeşte toată şi schimbă brusc subiectul, după care, motivând programul încărcat, încheie brusc interviul într-o notă puţin disconfortantă.

Dar, în fond şi la urma urmelor, despre ce este vorba pe blogul meu?

Aceasta e întrebarea pe care v-o adresez şi vouă. Cel care va oferi răspunsul corect (sunt şi eu foarte curios care e acesta) va fi răsplătit cu romanul lui Cormac McCarthy, Drumul [Humanitas, 2009], o poveste hipnotică, very dark, localizată într-o societate post-apocaliptică. Mai mare plăcerea, zău… Cartea a fost deja ecranizată, cu viteazul Aragorn în rolul principal, după cum se observă şi pe copertă. Bine-nţeles, nici nu mă gândesc să văd filmul. De ce să strici o asemenea carte?

Partea cea mai interesantă e că, începând cu această săptămână, cărţile sunt oferite prin generozitatea deosebită a librăriei Book Corner din Cluj, aflată pe strada Iuliu Maniu nr. 43, colţ cu Baba Novac. Vă invit să-i vizitaţi oricând cu cea mai mare încredere: îi cunosc şi sunt foaaaarte simpatici. And they know things. Asta pot să vă garantez :D.

And the winners are:

Gata, s-a deliberat. A fost cel mai greu de până acum, dar a meritat. Efortul popular a fost remarcabil: doresc să felicit participanţii care nu au precupeţit nici un efort sau resursă in acest sens. Am remarcat că ambiţia participanţilor a fost aceea de a conferi acestor experimente de meditaţie şi creativitate holistică o alură intelectuală academică de cea mai înaltă ţinută. Cea mai numeroasă şi impresionantă participare simbolică a venit din partea celor 41 de şcolari şi preşcolari care, în cinstea concursului nostru şi îmbrăcaţi de sărbătoare, au cântat “Imnul Eroilor”,  dar şi alte cântece patriotice, în spatele blocului.

Dar să revenim. Calitatea primelor două clasate fiind foarte ridicată, n-am avut de ales şi am tranşat chestiunea după cum se cuvine: Llosa merge la cristi c., iar Herta Muller, la cinemavictoria. Sper că am dat glas şi preferinţelor dumneavostră, ale celor mulţi. Şi buni. Şi frumoşi. Şi deştepţi. My fellow companions, that is.

Cinste organizatorilor şi participanţilor la această frumoasă şi semnificativă manifestare!

Concurs de weekend – Mario Vargas Llosa

Doamnelor şi doamnelor, azi voi fi succint. Ştiţi, e vineri, e concurs & stuff. Premiul de săptămâna asta constă în cărţi, mai exact în două dintre ele. Mario Vargas Llosa – Băieţii şi alte povestiri. Conţine povestiri. Plus romanul de aventuri Animalul inimii al unei autoare contemporane de succes, Herta Muller, nominalizată de două ori la Nobel din partea Germaniei. La Nobelul pentru literatură, ceea ce spune multe. Despre ea. Pentru cine vrea să priceapă multe. Despre ea.  Llosa si baietii

Llosa e oferit de Librăria Humanitas Cluj (Str. Universităţii 4), Herta Muller, de mine. Bonus, semn de carte cu ceva mâţă de la Stoeneşti (Bebiţă sau Pre-pay, nu mai ştiu exact, trebuie să verific). Pornind de la o excelentă idee a prietenului oblic, propunem aşadar următoarele: premiul se va acorda, da, celui care va scrie cea mai inspirată povestire scurtă sau foarte scurtă în maniera lui Alex Moldovan.

Pentru alte informaţii, vă stă la dispoziţie prietenul cel mai bun al omului. Succes enorm! 😀