Mă gândesc aşa: dacă, în momente anume gândite, aflate la libera noastră alegere, ne-am stinge aşa, uşor, precum fluturii, ne-am prăbuşi din senin la pământ, ofilindu-ne poate pe loc, ca nişte petale învechite sau am dispărea pur şi simplu fără urmă, ca un puf, fără să realizăm prea bine ce ni se întâmplă şi fără să ne pese în vreun fel? Ar fi mult mai uşor pentru toată lumea şi s-ar evita nişte situaţii neplăcute, dacă nu chiar penbile, legate de complicate aspecte igienice şi juridice. Eu unul nu m-aş opune. Şi, în fond, e doar o idee, nu-i nimic stabilit – încă.