Completare la Sărbătoarea fetiţei moarte: la (şi imediat după) scena sexului torid homosexual dintre doi protagonişti, 1o-12 persoane s-au ridicat şi-au plecat. Aş fi plecat şi eu chiar atunci (din motivele arătate mai sus), dar nu ştiu care e perioada de graţie după care sexul şi plecarea nu mai pot fi legate.  Şi chiar n-am vrut să le dau apă la moară homofobilor :). A, n-am reuşit să-mi dau seama dacă era vorba de pederastie culturală sau de sex pur, animalic…

Duminică: Străini. Israel, 2008. El evreu, ea arăboaică. Întâlnire favorizată de destin, telefoane, big love, împreună, plecarea, revederea etc. Imagine intenţionat brută, artsy grained, cameră foarte mobilă şi jucăuşă.  Chestiunea palestiniană, desigur (nu din nou, vor spune unii – ba din nou! şi foarte bine că), veşnica întrebare fără răspuns: cu al tău sau cu ai tăi? Pentru majoritatea, clişeistic ca naiba. Pentru sufletele de vioară, ca al meu, emoţionant şi necesar.

Muntele despădurit. Film corean lent, mega-hiperrealist. Cu două fetiţe năcăjite rău care trebuie să se descurce. O poveste tristă ce se creionează, ca de obicei la genul ăsta, pe parcurs, în fărâme, pe nesimţite, fără viori care să crească tensiunea sau pulsul epic. Totuşi, episoadele cotidiene sunt întrerupte de inserţia unor cadre lungi şi frumoase cu cerul senin, înnorat, amurgind ş.a.m.d., corespunzând desfăşurării acţiunii. S-a mai făcut, ştiu. Două accepţiuni ale cadrului aici: imagine şi decupaj ca atare şi rame (frumoase) ale unei realităţi (urâte). Prim-planuri lungi şi desigur fără muzică. E pe principiul: dacă te ţine, te bagi.

Treabă de bărbat. O comedie inspirată de Full Monty, dar făcută de finlandezi. Cu alte cuvinte, tot se lasă cu antidepresive, sânge şi oase sparte cu ciocanul. Cool.

P.S. la Muntele despădurit: E genul de film la care dacă nu-ţi place, eşti taxat drept nepriceput, iar dacă-ţi place, drept snob. Dacă aveţi probleme cu asta, spuneţi şi voi că e „interesant”. Eu aşa fac.