Am înţeles de la călătorii care au revenit de curând acasă că ar exista o ţară în care nu doar portul şi datinile sunt altfel decât cele lăsate de bunul Dumnezeu la noi, ci şi limba pe care o vorbesc e alta: franceza. Toate ca toate, dar de ce-or vorbi o altă limbă, asta nu pot să pricep nici în ruptul capului.
Chestionat de către aşa-zişi jurnalişti culturali cu privire la lipsa de consideraţie de care aş da dovadă la adresa limbii mele materne, manifestată, chipurile, în părerile proaste exprimate în mod repetat cu privire la literatura scrisă de către conaţionalii mei, am răspuns că nici pomeneală de aşa ceva şi că, dimpotrivă, prin chiar natura profesiei mele, am citit de-a lungul timpului câteva traduceri cu adevărat remarcabile din diverse limbi străine în propria mea limbă. Acesta, am adăugat eu pentru reprezentanţii presei, e fără îndoială un semn încurajator, exprimându-mi, în acelaşi timp speranţa, chiar dacă plină de îndoială, că literatura noastră nu va întârzia să producă, la un moment dat, opere care să se ridice, măcar în parte, la nivelul impus de respectivele traduceri.