Azi m-am trezit că vorbesc la perfecţie o limbă străină. Am ajuns să înţeleg propoziţii întregi, ceea ce e mai mai mult decât pot spune despre propria mea limba, unde e jale – nu mă descurc deloc, ba, dimpotrivă, e din ce în ce mai rău odată cu trecerea anilor, ba nu, a lunilor, a zilelor. Uit cuvinte, încurc genurile, declin aiurea – când vine vorba să declin. Deşi nu se poate spune că nu încerc. Nu, nu se poate spune asta. Adevărul e că, de fapt, nici nu încerc. De ce să mint? Nici prin gând nu-mi trece să fac vreun efort în privinţa asta. N-ar avea rost. Poate m-aş exprima mai bine prin intermediul muzicii, cântând la pian, de pildă, sau interpretând mai ştiu eu ce partitură complicată la violă. Dar n-am talent!

Despre asta e vorba.