Mi s-a stricat maşina de făcut ini mini miny moe aşa că a trebuit să selectez manual câştigătorul. N-a fost uşor. Pierdusem orice speranţă. Veneau doar jocuri de cuvinte preţioase, inteligente, pline spirit: or eu voiam unele cât mai ieftine. Să n-o mai lungim:  numita deedy, care a văzut o maşină cu număr de (h)Alba, câştigă la limită (nu spun cu cine, că-i frustrant pentru cine). How low can one go – alba-halba? Cam asta a fost. Mulţumim din inimă participanţilor pentru seara trecută, scenă a unor copleşitoare dovezi de îndemânare lingvistică. Şi felicitări câştigătoarei, care s-a dovedit şi care a dovedit. Vom lua măsuri ca premiul să-i fie înmânat împricinatei. Urmează alte şi alte concursuri. Ştiu eu, c-am vorbit cu oamenii ăia.

Că tot veni vorba, cel mai ieftin joc de cuvinte pe care l-am folosit eu vreodată este următorul: văzând într-o zi un rege care umbla gol pe stradă, am arătat de îndată spre el şi am strigat în gura mare: „Priviţi! Regele e gol!”. A fost un gest de o subversivitate totală. Nimeni dintre cei prezenţi nu îndrăznise s-o facă. Era prea evident, prea la îndemână, nu se putea una ca asta. Toată lumea vedea că un rege gol circula nestingherit prin oraş: de ce s-o mai spui? Trebuia un om de un curaj nebun, care să-şi pună între paranteze simţul ridicolului şi să rostească adevărul. N-ar fi fost nici o scofală dacă eu eram primul, ca băieţelul lui Andersen. La el a fost o greşeală, s-a scăpat; a zis ce-a văzut. Dimpotrivă, tocmai băieţelul respectiv se umple, retrospectiv, de ridicol prin gestul meu, care are în spate o încărcătură simbolică veche de secole. Folosind expresia literal, iar nu metaforic, am făcut un joc de cuvinte fără să umblu la cuvinte. Astfel, simbolicul s-a răzbunat pe fapte când nimeni nu se mai aştepta.

A înţeles cineva ceva, că eu nu?