„Problema este, Alexei Alexeevici, că întreaga seară noi n-am făcut altceva decât să discutăm despre artă ca şi cum am discuta despre acelaşi lucru. Or, îmi dau seama acum, nu e deloc aşa. Dumneata, dragul meu prieten, discuţi despre artă, pe când eu de la începutul conversaţiei noastre discut, de fapt, despre artă. Acestea fiind spuse, nu-mi rămâne decât să mă retrag.”
Se sculă de la masă şi-şi trase un glonte în cap.
Poştaşul care întârzie în fiecare lună cu pensia şi întotdeauna încurcă mandatele urmează să moară. Vărul meu de la ţară, pe care nu l-am mai văzut de mic, cu care am împărtăşit bucuriile copilăriei, dar de care nu mă mai leagă nimic, urmează, la rândul lui, să moară. Bunicii care m-au crescut şi a căror dragoste n-a egalat-o încă nimeni urmează, nu e nici o urmă de îndoială, să moară. Chiar şi marea mea iubire din tinereţe, cândva suplă şi naivă, urmează, sunt din ce în ce mai sigur, să moară. Eu însumi urmează să mor. Dar bunul meu prieten, a cărui răutate gratuită m-a împins în situaţia disperată din care, pare-se, îmi e imposibil să mai ies?
Ei bine, şi el urmează să moară.