Cuvinte care ne enervează. Azi, prunc.

PRUNC, prunci, s.m. 1. (Înv. şi pop.) Copil (indiferent de vârstă sau sex); (sens curent) copil în primele luni de viaţă. 2. (Înv. şi reg.) Copil în raport cu părinţii săi; fiu. – Et. nec. Probabil lat. puerunculus.

E jale. Sună ca o înjurătură sau de parcă ai arunca de la etaj o ladă cu cartofi vechi, care se zdrobeşte de caldarâm. E zgomotul pe care-l scoate un pod de lemn care se rupe. Cum poţi să-i spui unui copil mic P.R.U.N.C.? Ăsta-i nume de comando sau de grupare paramilitară. Poate unui copil foarte, foarte urât, dar orişicât, nu se face, nu-i frumos. Sau îi spui doar în gând. Doar nu-i vina lui. Eventual dacă i-ai spune aşa părintelui unui copil foarte urât. Asta ar fi ceva. Dar nu, nici măcar.

Chiar dacă mă puteţi convinge de contrariul, eu n-o să vă ascult. Mai bine o iau la fugă şi nu mă mai opresc niciodată. Da, asta o să fac. Pentru că nu vreau să fiu convins să-mi placă acest cuvânt sinistru care-mi zgârie timpanul de ani de zile şi-mi provoacă frisoane.