De curând am participat la competiţia Roblogfest, secţiunea dedicată blogurilor culturale. După o atentă răsfoire a blogurilor participante, o întrebare simplă mi s-a impus ca necesară: ce este sau ce ar trebui să fie de fapt un blog cultural? O voce îmi şopteşte deja la ureche un posibil răspuns: blogul cultural conţine recenzii de carte, recomandări de filme, de concerte sau albume muzicale. Informaţii.
Teoria mea e alta: în general, cultura e ceva ce trebuie să transpară din tonul unui discurs, nu să constituie cu necesitate obiectul explicit al acestuia. Cultura n-ar trebui să fie o medalie pe care ţi-o prinzi în piept pentru a te putea făli în faţa unor neofiţi dornici a se adăpa din fântâna cunoaşterii. Prefer o abordare care, uzând de inteligenţă, tratează despre cele mai banale subiecte într-o manieră care să ţină trează atenţia cititorului fără a cuprinde la tot pasul nume de cărţi, autori, compozitori şi aşa mai departe, decât în treacăt – şi cu lipsă de ostentaţie, din considerente justificabile de subiectul pus în discuţie. Comentariul neavenitului cu pretenţii intelectuale e adesea mai deranjant decât sinceritatea celui care-şi foloseşte blogul pentru a depăna mici evenimente cotidiene. Cititorul inteligent va remarca, de bună seamă, folosirea excesivă a citatului, rapelul la autori instituţionalizaţi şi aerul de lejeră superioritate pe care-l oferă vecinătatea unor mari nume. Extrapolând, procedeul a fost îmbrăţişat cu succes fulminant de către un cunoscut actor de teatru cu vocaţie mesianică, care a îmbrăţişat o carieră de predicator şi înflăcărează minţile unui public căzut în adoraţie în faţa dexterităţii de a jongla cu nume grele şi concepte mustind de înţelepciune. Milenară, desigur.
De fapt, e ca şi cum ai citi doar cărţi despre alte cărţi.
Când cultura ca atare, la nivelul produselor sale şi nu al unei mize în slujba căreia informaţia să fie pusă, devine obiect exclusiv al discursului şi nu un punct de plecare, ea e adesea găunoasă; şi pură sclifoseală culturală. Ceea ce e cu totul altceva. (text apărut în Dilema online)
Ce credeţi, ce spuneţi? Am dreptate au greşesc grav, ca de obicei? Graţie Librăriei Book Corner, sponsor generos al concursului, vă pot oferi cartea lui Antoni Casas Ros, Teorema lui Almodovar, distinsă în Spania, în 2008, cu premiul „Cel mai bun roman de debut”. Şi e bun. Câte ceva despre carte puteţi citi aici.
A, să nu uităm: pentru neconsolaţi, mai există o şansă. De fapt, nu una, ci trei şanse de a câştiga aceeaşi carte săptămâna viitoare, pe 1001 arte. Dacă aveţi probleme la intrare, spuneţi că mă cunoaşteţi şi totul va fi OK :D.
