Arhive etichetă: Un oarecare Lucas

Concurs de weekend: despre Biserica Catedralei Mântuirii Neamului

Potrivit unor surse din cadrul Patriarhiei care au dorit să-şi păstreze anonimatul, se estimează că personalul care urmează să fie angajat la viitoarea Catedrală a Mântuirii Neamului va depăşi cu mult previziunile iniţiale ale iniţiatorilor proiectului. În acest sens, Patriarhia va solicita construirea unei biserici adiacente Catedralei Mântuirii Neamului şi care urmează să-i deservească pe toţi cei care-şi vor desfăşura activitatea în cadrul nou-ridicatului lăcaş de cult. Fondurile destinate ctitoririi bisericii care va funcţiona pe lângă Catedrala Mântuirii Neamului vor fi obţinute, potrivit prevederilor Legii Cultelor, în urma unei rectificări bugetare preconizate a avea loc în toamna acestui an.

Ce părere aveţi? Care-i faza cu catedrala asta? E mântuirea voastră în joc? Unde vă situaţi? Şi cum vă permiteţi!? Volumul pe care îl puteţi câştiga e Un oarecare Lucas al lui Julio Cortazar, unul dintre preferaţii mei din toate timpurile, şi e oferit de prietenii mei de la Librăria Book Corner din Cluj cărora le mulţumesc iarăşi şi iarăşi. E vorba de cea mai recentă traducere în limba română din scriitorul argentinian, un volum de povestiri scurte pentru care cred că merită să vă stresaţi puţin cu răspunsurile :).