Cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj, care se desfăşoară în această perioadă – da, chiar la Cluj! – găzduiește trei competiții pentru producții din întreaga lume. Pe lângă cele zece filme înscrise în competiția de lung-metraj, în acest an trofeul Comedy Cluj va ajunge și la cei mai buni realizatori din cadrul școlilor de film, dar și la cei mai buni realizatori de scurt-metraj. Există acum şi o aşa-numită secţiune Animation mixed, de scurt-metraje animate, lucru binevenit în condiţiile în care acestea sunt foarte greu de întâlnit pe alte ecrane decât ale computerelor personale. Având o slăbiciune declarată pentru acest gen, am profitat şi am reţinut pentru dumneavoastră un minunat ciclu, Cei trei muzicanţi, în regia lui Alexei Alexeev, dintr-o serie care la început pare infantilă, dar nu e, iar ulterior pare teribil de comică, şi chiar e. O mostră aveţi mai jos, cu precizarea că, pentru un efect maxim garantat, se recomandă urmărirea a cel puţin trei filmuleţe, consecutiv. Continuarea seriei poate fi găsită în acelaşi loc, pe atotputernicul şi atotcuprinzătorul YouTube. Enjoy!

Trebuie să fac o mărturisire: am reuşit performanţa de a nu ajunge până la această vârstă respectabilă la nici o ediţie a Nopţii devoratorilor de publicitate. Asta deşi am avut posibilitatea, oportunitatea şi chiar mi-am dorit încă din tinereţe s-o fac. Din motive atât de variate şi sucite, că nici nu merită pomenite, am ratat consecvent toate ocaziile de-a participa. Aseară însă am făcut-o şi pe asta şi nu mi-a părut rău defel. Chiar dacă mă aşteptam, poate, la mai mult. În sensul că ştiam reclame care ar fi meritat clar să apară în cadrul acestei selecţii a celor mai bune materiale din ultimii treizeci de ani. Mă refer în special la cineastul suedez Roy Andersson, pe care-l ador, care este un publicitar de renume, având la activ sute de reclame, cele mai cunoscute fiind nişte mici bijuterii cinematografice.* Fostul cinematograf Republica, a fost plin-ochi de spectatori, de fapt, cu mult peste capacitate, laturile arătând ca o grădină de vară graţie scaunelor din plastic verde introduse în sală de către organizatori în ultimul moment pentru a-i mulţumi pe ultimii veniţi. A fost pentru prima dată, cred, şi probabil ultima, când comentariile făcute cu glas tare, fâşâitul pungilor de popcorn sau aplauzele parcă nu m-au deranjat atât de mult. Doar pentru asta sunt reclamele, nu-i aşa : D?

* Am părăsit sala înainte de difuzarea ultimului calup de filme, deci rog să fiu iertat dacă, cumva…