Arhive etichetă: Oscar 2013

Oscar 2013. Nominalizări & previziuni

oscar2Memoria e un prieten viclean: cu fiecare an trecut mă face să uit dezamăgirile pe care, cu mici excepții, mi le provoacă vizionarea peliculelor alese de Academia americană de film pentru a concura la premiile Oscar. Acesta este doar un alt mod de a spune că am început, totuși, să mă uit la filmele nominalizate la categoria cel mai bun film. Voi completa articolul pe măsură ce avansez cu dânsele. Dacă aveți păreri (în special contrare celor exprimate de mine), nu ezitați să comentați.

Pentru iubitori de pronosticuri, mai jos avem și un chestionar.

Silver Linings Playbook. Dacă spun că această dramă de familie (de unde până unde comedie?! nici chiar eu nu-s atât de cinic…) mi s-a părut o făcătură lipsită de vlagă – care, sunt convins, va fi pe gustul multor pseudo-intelectualii cu pretenții – mă dovedesc elitist în exces și lipsit de o elementară sensibilitate față de pseudo-intelectualii cu pretenții. Așa că mai bine tac.

Django Unchained. Ce să zic, mi-a plăcut. Poate nu e cel mai bun Tarantino. Dar în nici un caz cel mai prost. De fapt, nu știu care e cel mai bun Tarantino – sau dacă există cel mai bun Tarantino. Părerile celor care l-au văzut sunt atât de tranșante, pro sau contra, încât e posibil ca filmul să îmbătrânească frumos. De revăzut, ca orice Tarantino.

Argo. Nu e rău deloc, n-am intrat pe Facebook decât de vreo trei ori în timpul „proiecției”. Observ că acest Affleck devine tot mai serios, și nu știu dacă asta-i de bine, că e (încă) băiat tânăr. Filmul e bine ținut în mână, solid construit, previzibil, desigur, dar ăsta nu-i un criteriu valoric, noi nu ne uităm la filme pentru subiect – ba dimpotrivă, aș putea spune.

Les Miserables. Am rezistat vreo jumătate de oră. Nu. Deci, nu.

Un singur lucru am de spus despre Life of Pi: e mai prost decât o carte de Coelho – mai precis, o carte proastă de Coelho. Despre romanul ce a stat la baza ecranizării, am scris aici.

Lincoln sau despre un președinte-jucător varianta SUA :D. Cu momentele lui kitsch, salvate parțial de dialogurile aproape comprehensibnile despre dedesubturi politicienești de peste Ocean. Da, de ce nu – dar în nici un caz nu memorabil.

Beasts of the Southern Wild. Un film sabotat parcă dinadins de atâtea chestii care nu-și aveau locul, încât chiar nu știu de unde vine feeling-ul în general bun pe care mi l-a lăsat. Hmmm.

Zero Dark Thirty. S-au spus multe, prea multe despre filmul Kathrynei Bigelow, în general tâmpenii și exagerări rău-voitoare. După cum mă așteptam, e mai inteligent și ponderat decât lăsau să se înțeleagă cronicile prăpăstioase ale unei anumite părți a presei, cum se spunea acum ceva vreme.

Amour. N-am văzut Amour. Păi ce, ăsta-i film de Oscar?!