Probabil că cea mai la-ndemână şi mai folosită cale de a sărbători copilul din tine este să-l îndopi cu bere şi pizza pufuleţi, pufarin sau eugenii şi să stai treaz, da’ beat, până la 2 noaptea urmărind înlăcrimat pe You Tube clipuri cu desene animate din perioada comunistă.
A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.
Nu e soare, dar e bine,
Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.
Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.
Gură fac ca roata morii;
Şi de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureşe, când norii
Ploi vestesc.
Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierate puşi;
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi plâng grămadă
Pe la uşi.
Colo-n colţ acum răsare
Un copil, al nu ştiu cui,
Largi de-un cot sunt paşii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.
Haina-i măturând pământul
Şi-o târăşte-abia, abia:
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!
El e sol precum se vede,
Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi de-aceea-i încruntat,
Şi s-avântă, şi se crede
Că-i bărbat;
Cade-n brânci şi se ridică
Dând pe ceafă puţintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.
Şi tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc – să mi te ţii!
Colo, zgomotoasa gloată,
De copii!
El degrabă-n jur chiteşte
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvăleşte
Pe-ntrecut.
– “Uite-i, mă, căciula, frate,
Mare cât o zi de post –
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa şapte sate
Adăpost!
Unii-l iau grăbit la vale,
Alţii-n glumă parte-i ţin –
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să-mbete-n cale
Pe creştin!
Vine-o babă-ncet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Şi încins cu sfori de tei.
Stă pe loc acum să vadă
Şi ea ce-i.
S-oţărăşte rău bătrâna
Pentru micul Barba-cot.
– “Aţi înnebunit de tot –
Puiul mamii, dă-mi tu mâna
Să te scot!
Cică vrei să stingi cu paie
Focul când e-n clăi cu fân,
Şi-apoi zici că eşti român!
Biata bab-a-ntrat în laie
La stăpân.
Ca pe-o bufniţ-o-nconjoară
Şi-o petrec cu chiu cu vai,
Şi se ţin de dânsa scai,
Plină-i strâmta ulicioară
De alai.
Nu e chip să-i faci cu buna
Să-şi păzească drumul lor!
Râd şi sar într-un picior,
Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna
Mai cu zor.
Baba şi-a uitat învăţul:
Bate,-njură, dă din mâini:
– “Dracilor, sunteţi păgâni?
Maica mea! Să stai cu băţul
Ca la câini!
Şi cu băţul se-nvârteşte
Ca să-şi facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Şi mulţimea năvăleşte
Iarăşi stol.
Astfel tabăra se duce
Lălăind în chip avan:
Baba-n mijloc, căpitan,
Scuipă-n sân şi face cruce
De Satan.
Ba se răscolesc şi câinii
De prin curţi, şi sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc miraţi bătrânii
Din bordei.
– “Ce-i pe drum atâta gură?
– “Nu-i nimic. Copii ştrengari.
– “Ei, auzi! Vedea-i-aş mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!
P.S. Cu o strofă cenzurată, repusă în drepturi prin grija şi atenţia lui beausergent!
După ce în ultimii ani am abordat cu oarecare succes câteva dintre genurile literare consacrate (micro-romanul, povestirea scurtă şi foarte scurtă şi chiar poezia mizerabilistă), a venit momentul să mă aplec asupra unui gen şi mai problematic, care ne-a oferit în timp nu doar capodopere nemuritoare, ci şi rateuri spectaculoase. Pe scurt, am scris prima mea piesă de teatru. Deocamdată, rolul meu s-a încheiat. De acum, aştept reacţia criticilor, a publicului, a impresarilor, în fine, a oricărui ins care se simte îndrituit să emită păreri competente despre actul artistic.
Încet, foarte încet
Se ridică încet cortina. Dar încet, foarte încet. Pe scenă, o scară ruptă, patru scaune de plastic, un pat vechi din fier forjat şi un caleidoscop spart întins pe jos. E o linişte mormântală. Actorii stau nemişcaţi, răspândiţi peste tot, probabil la indicaţia regizorului. Încet, foarte încet, ei se animă şi dau să se scălâmbăie, să se prostească, încearcă să rostească ceva, nu contează ce, pesemne prostii actoriceşti învăţate de la profesorii lor. Prea târziu. Din sală, la început răzleţe, apoi în cor, se fac auzite strigăte: Autorul, să vină autorul! Ca de obicei, publicul ştie mai bine – şi are dreptate. Într-un târziu, vine autorul (adică eu). Ovaţiile continuă timp de 37 de minute, cu publicul aplaudând frenetic. Se lasă încet cortina. Dar încet, foarte încet.
(Aceasta este de fapt chiar piesa de teatru. Ea se va desfăşura pe scenă, în timp ce publicul din sală va fi la fel de inert ca de obicei. Pentru spectacolele de la matineu, va exista şi varianta interactivă, cu actori dansând şi urlând, aşa cum ştim că le place să facă, agitându-se printre bătrânei speriaţi şi poftind femeile pe scenă spre fornicaţie. Copiii gălăgioşi vor fi mângâiaţi pe cap şi daţi afară, urmând să fie reprimiţi doar dacă promit să fie cuminţi).
S-a întâmplat o chestie extraordinară şi pe care o aştept de multă vreme: o parte din povestirile mele au fost traduse în engleză pentru a fi publicate. Bine, normal că aveam nişte indicii, dar acum e oficial!
Deocamdată nu pot spune foarte multe, dar revin puţin mai încolo cu amănunte 😀 😀 😀
Later edit:
Acestea sunt povestirile traduse în engleză:
nouăzeci şi nouă de feluri de a muri (2)
Nu au văzut tramvaiul venind.
They didn’t see the tram coming.
şi
nouăzeci şi nouă de feluri de a muri (17)
Apoi încă unul.
Then another one.
Povestirile au fost traduse de către mine – pentru a fi publicate. Acuma aştept să le şi publice cineva, că de tradus, sunt traduse.
Măi copii, aici a nins ca-n filmele de Crăciun, după ce ieri a plouat ca-n filmele lui Bacovia. Şi e un frig. Tocmai m-am întors de la cel mai prost film pe care l-am văzut în viaţa mea şi sunt, sincer, cam şocat. Eu, de fapt, voiam să merg la altul, dar aşa s-a întâmplat. Mă rog, o să scriu despre el în articolul de vineri. Now I’m gonna need some alcohol…
Iaca şi cea de-a doua cronică.
Săptămâna asta se desfăşoară Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj. Cum sunt la Cluj, o să fiu mai mult pe acolo uitându-mă la filme şi scriind despre ele pentru Liternet. Aşa se vor explica absenţele-mi aparent inexplicabile – inelul Arabelei şi pelerina magică neavând nimic de face cu asta. De data asta. Dar o să revin 😀 😀 😀
Prima cronică:
Ieeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee, a câştigat prietena mea!
Herta Muller a câştigat premiul Nobel pentru literatură. Născută într-o familie de şvabi din Banat, Herta Muller trăieşte de peste 20 de ani în Germania. Tema predilectă, aproape obsesivă a romanelor şi povestirilor scrise de ea este experienţa regimului comunist în România.
| Foto (1) | |
 |
Apartenenţa la grupul de scriitori disidenţi de etnie germană din România, AKŢIONSGRUPE o aduce pe Herta Muller în atenţia Securităţii. Pentru că refuză să colaboreze este persecutată, iar prima ei carte, ”Şesuri” apare în 1982 cenzurată.
În 1987, Muller emigrează în Germania. A fost propusă pentru prima oară la premiul Nobel în 1999 de către comunitatea academică din Germania. Scriitoarea a declarat în repetate rânduri că Nobelul nu este un obiectiv important pentru ea.
Hertei Muller i-au fost decernate premiul european pentru literatură ”Prix Aristeion” şi premiul internaţional pentru literatură IMPAC-Dublin. În România, cărţile ei au fost traduse de scriitoarea Nora Iuga.
(http://www.realitatea.net/breaking-news–herta-muller-a-castigat-premiul-nobel-pentru-literatura_635887.html)
…………………………………………………………………………………..
Într-un interviu luat la faţa locului, membrii juriului au declarat că la luarea deciziei cel mai mult a contat concursul organizat pe un blog din România, care a demonstrat gradul scăzut de apreciere de care se bucură talentata scriitoare alungată din România.
This is not spam
Doamnelor şi doamnelor! Şi nu glumesc. Uitaţi şi dumneavoastră ce surpriză mi-a revelat dimineaţa. Am fost recomandat de către revista FEMINIS! Sunt teribil de curios cine e autoarea articolului – şi, evident, dacă e din Sectorul 6, la fel ca restul. N-aş fi fost mai onorat nici dacă apăream în Studia Phenomenologica. Sau Theologica. Sau ceva. Mulţumesc.
Nu ştiu dacă am reuşit să semnalizez foarte clar articolul despre mine.
Ei, ce spuneţi de una ca asta?