Al treilea album de Alexandru Andrieş apărut la Editura Vellant, Cu mătuşa prin România spune povestea unei călătorii aşteptate de 44 de ani, de când celebra mătuşă a artistului a plecat din ţară în America. O călătorie prin România, cu aparatul foto în mână, gata să surpindă locuri frumoase, mâncăruri grozave şi momente amuzante din două perspective: a lui Alexandru Andrieş şi a simpaticei mătuşi venite din Key Biscayne să revadă ţara în care a crescut. Relatarea nepotului este transcrisă în album, iar a mătuşii este imprimată pe DVD-ul bonus care însoţeşte cartea. Călătoria a durat două săptămâni în septembrie 2011 şi a urmat traseul Cozia – Sibiu – Păltiniş – Alba Iulia – Deva – Timişoara – Arad – Oradea – Cluj – Zalău – Baia Mare – Maramureş – Bucovina – Suceava – Iaşi – Sighişoara – Braşov. Despre întâmplările, locurile şi oamenii întâlniţi pe drum, Andrieş şi mătuşa povestesc cu relaxare, naturaleţe şi umor. Nimic nu este forţat, nimic nu e înfrumuseţat: vedem o Românie pe care o recunoaştem şi de care ni se face dor.
Dar ce concediu prin România e acela fără o întâmplare memorabilă? Așadar, om bun, temă de casă:
Povesteşte-ne cea mai amuzantă întâmplare din concediu / vacanță şi poţi câştiga albumul de călătorie Cu mătuşa prin România, de Alexandru Andrieş, care se lansează săptămâna aceasta în Bucureşti.
Cel mai interesant răspuns va primi ca premiu volumul publicat de prietenii noștri de la Editura Vellant, cărora le mulțumim din nou pentru generozitate.
Răspunsul poate fi dat și sub forma unui articol scris pe blogul tău – mai ales dacă ai un blog. Concursul începe joi la prânz şi durează până duminică seara. Cărţile nerevendicate se reportează după două săptămâni, iar destinatarul premiilor trebuie să aibă o adresă din România. Alte amănunte şi precizări vor fi publicate pe parcurs, pe măsură ce le vom afla rostul şi locul. Dacă le vom afla. Dacă nu, nu.
Spor la răspunsuri inspirate!
MULT SUCCES TUTUROR
Pingback: Castiga Al treilea album de Alexandru Andrieş apărut la Editura Vellant, Cu mătuşa prin România - Concurs bicicletagalbena.ro - Concursuri online | eConcursuri.com
CU SOACRA ÎN CONCEDIU
Doamne, ce bine-i în concediu! Departe de oraş, de serviciu, de vecini, de casetofonul tipului de vis-a-vis. Boierie!
E luni dimineaţă, 7.30. Sună telefonul. Cine poate fi? Păi, dacă-i 7.30 dimineaţa – e soacră-mea. Nu-i răspund! La 7.53 aveam şaisprezece apeluri nepreluate. 7.55, o muscă vrea să-mi intre în nas. Semn rău.
Hai, că răspund.
– Ceau, iubiţel – o aud ca lângă mine. Ce face fetiţa, singură, la munte?
– Păăăi… chiar măturam în jurul casei – o mint eu cu neruşinare, trăgându-mi plapuma până la gât.
– Ţi-am făcut nişte plăcinţele, din alea care-ţi plac ţie. Vin să ţi le aduc.
– Vai, mamă soacră, nici gând! Atâtea sute de kilometri…
– Nu-ţi fă griji. Aproape am ajuns. Sunt cu Liţi, cu maşina. Şi ea merge în vizită la o prietenă şi, drăguţa, m-a luat şi pe mine.
– Vai, ce bine! În cât timp ajungeţi?
– În cam 20 de minute. Să mă aştepţi jos, că am bagaj.
Sar ca arsă din pat, arunc toate hainele în dulap, ascund sticla de vodkă sub pat, bag mizeria din hol sub covoraşul de la intrare, nu mai apuc să spăl vasele murdare. Poate nu le observă. Mai am 7 minute. Mă spăl, mă îmbrac şi fug jos, la şosea.
Coboară dintr-o maşină plină de babe. Îi iau valiza şi vreau să o pornesc în sus. Mă strigă:
– Iubiţel, fetele vor să te cunoască!
Le zâmbesc parşiv la toate.
E 10. Tot dimineaţă. Mă întreabă dacă nu-i fac o cafea. Îi spun că nu am. Mă invită sus, la restaurantul de pe celălalt deal. Răsuflu uşurată. Nu va mai scana nimic cel puţin o oră şi jumătate. O pornim.
Urcăm. În faţa noastră Lae Chiorul duce pe umăr un par de priponit fânul. Soacră-mea vede parul, se prinde cu putere de el şi, cu gura până la urechi, îmi spune:
– Ce oameni gospodari, să pună balustradă!
– Nu e balustradă, e…
– Primarul a pus-o sau un privat?
– Nu e…
– De ce nu te sprijini şi tu? E mai uşor!
Ridic ochii la Lae. E roşu la faţă şi ţine parul cu toată puterea. Ajungem lângă el. Soacră-mea îl salută demn. Mă uit la el şi ridic neputincioasă din umeri. Lae îmi face cu ochiul rămas şi îşi duce degetele la tâmplă, le flutură şi-mi zice în şoaptă: ‘ îi bolândă!
Am aşteptat până în ultimul moment. Să văd cine, ce. De cine fac haz de necaz. Ce întâmplări li se pot întâmpla altora şi să fie suficient de traumatizante pentru a merita să le catalogăm drept amuzante. Şi mai ales de ce. Concluzia e că lumea nu mai merge în vacanţe sau concedii. Sau că totul e prea roz şi prea frumos, şi atunci unde e hazul? O vacă pascând bucolic lângă un pârâu cristalin sau nişte valuri înspumate de vin la malul mării sunt pretext de reverie şi nu de amuzament. Bine, mai puţin când valurile sunt de vodcă iar malul de care se sparg e tomna soacra. Aia da!
Dar ia să facă bine şi să călătorească cineva vreo 500 de kilometri, cu maşina, din Bulgaria până la Bucureşti. Şi cu un copil urlător pe bancheta din spate. Şi singurul vis pe care să îl aibă să fie o pensiune mirifică, la marginea Bucureştiului, prezentată pe site cu nişte camere curate, spaţioase, o piscină de vis în care să îţi bălăceşti picioarele încinse de drum şi un restaurant a cărui reclamă te însoţeşte de ceva vreme, unde poţi mânca tot ce pofteşti de 15 lei! Eeeehhhhh…. Da! După multe alte peripeţii ajungem cu greu în Paradis. Doar locul în Rai trebuie meritat, nu? În curtea pensiunii plin de maşini scumpe, era să zic din filmele străine dar aş greşi. Din modesta noastră economie de piaţă, aflată în plină criză! Locul promite, zicem, şi cerem o cameră. În cameră, un miros plăcut de parfum „tabac” (cu ce or spăla ăştia aici?!?). Mă pregătesc să aprind lumina în hol, ca să desbagajăm maşina. Mă pregătesc să aprind veiozele ca să culc copilul. Mă pregătesc să închid uşa cu cheia, ca să….orice! Exact! Nu era nici un bec iar broasca (de la uşă) era o stricată. Mult prea obosiţi, ne resemnăm şi mergem să mâncăm. Într-adevăr, de 15 lei puteai mânca orice. Numai că nu aveai ce. Am zis să bem ceva. O tărie turnată într-o cană de carton pentru cafea şi o bere la care ni s-a zis să folosim aceeaşi cană. Doar tot acolo ajunge, nu? Convinşi de alcool am reuşit să adormim. Toată noaptea am visat cu Alain Delon. Dimineaţa am lămurit atât sursa visului cât şi detergentul folosit la lenjerie: era parfumul lui nenea care dormise acolo înaintea noastră (şi poate şi a altora). Am plecat voioşi spre următoarea destinaţie, liniştiţi că măcar era bideu. La ce budă era acolo, clar era necesar!
Nu stiu daca se incadreaza chiar la comic, dar merita o incercare!
Ne-am gandit si noi sa mergem la mare…ca tot romanu’. Asa ca ne-am luat rucsacurile in spinare si ne-am trezit in trenul de Mangalia!
Dupa sauna din tren, briza incinsa si sarata a marii a fost mai mult decat binevenita.
In Vama ne-am gasit si o gazda simpatica, asa ca ne-am instalat corturile. Fiind placut afara ne-am zis ca ne-ar prinde bine o plimbare inainte de culcare. Zis si facut.
Briza marii te ademenea spre ea, valurile se spargeau usor. Luna era si ea mai aproape ca niciodata. (Nu mai vazusem o luna atat de mare…) atmosfera era vesela, se auzeau in departare tot felul de muzici si de oameni binedispusi…. Era frumos! Credeam ca nu puteam avea o vacanta mai frumoasa!
Dupa ce ne-am saturat de toata atmosfera magica…ne-am intors la corturi. Pardon! La locul unde fusesera corturile. In prima faza am crezut ca am gresit locatia, am iesit din curte. Ne-am tot uitat in stanga si in dreapta. Aceasta era casa. Nu bause niciunul din noi, dar am avut impresia ca eram beti de-a binelea! Am intrebat-o pe doamna unde sunt corturile, rucsacurile, lucrurile noastre!…Ne-a raspuns ca am venit, le-am strans si am plecat. Poftim?! Era clar! Bause doamna! Nu noi! Bause de-a binelea! Totusi de ce vorbea coerent si se tinea bine pe picioare? Era convinsa ca noi am fost.
Oricate informatii am incercat sa obtinem, oricat ne-am fi stresat, un lucru era clar: ramasesem fara lucrurile noastre. Andreea radea si radea si radea….Mihai tacea, iar Bogdan telefona de zor. Eu cautam camerele ascunse… poate ne jucase careva o festa.
Dar nu era nicio camera de filmat, nicio tipa sexy sa ne spuna ca am luat teapa. Nimic.
Asa ca am ratacit noi ceva prin Vama ca sa ne revenim…
Tocmai ne gandeam daca sa ne inecam amarul in bautura sau altceva cand am vazut o gasca in fata noastra. Eram atat de suparati ca nci nu am observat cat era de concentrata Andreea. Se uita fix la ceva, dar la ce? Pe un rucsac era renul ei, Suomi, primit din Finlanda.
A inceput sa zbiere Suomi, Suomi, Suomi. Atunci ne-am revenit si noi si ne-am recunoscut rucsacurile. Erau toate! Toate ale noastre!
Gasca a luat-o la goanna. Noi dupa ei, cu Andreea zbierand dupa ei Suomi…Suomi…Suomi.. pana ce ne-a reperat politia.
Am avut ceva explicatii de dat, dar macar ne-am recuperat bunurile. 🙂
Na stai, ca tocmai duminica seara m-am întors din concediu 🙂 Scriu acum, în speranța ca nu e prea târziu.
Cel mai amuzant moment din concediul meu montan a fost următorul:
Se făcea că era seara, înspre șapte, și tocmai mă întorsesem la cort dintr-o dificilă ascensiune pe vârful Custura din munții Retezat. Nelăsând mușchii să se răcească, m-am schimbat în costumul de baie și am coborât la râu pentru o baie răcoritoare. Temperatura ambianta – pe la 5 grade. Temperatura apei – pe la 3.
Nu mică mi-a fost mirarea să găsesc la locul de scaldă preferat o turistă americancă balșoaie și înfofolită cu geacă cu puf, căciulă cu puf și nădragi de schi, care cauta pare-se lemnele cele mai ude pentru un foc nepermis. Care turistă a făcut ochii mari-mari când m-a văzut costumată sumar și nu a înțeles că intențiile mele erau încă mai înfricoșătoare decât atunci când, după ce m-am uitat sinistru la ea cu conotația evidentă „nu pleci totuși azi?”, am plonjat în apele binefăcătoare. Și atunci când a remarcat, tresărind, săpuniera.
A strigat după doua tovarășe aflate prin zonă și au luat-o rapid toate trei înspre corturile lor, mormăind ceva despre „bears” și înfășurându-se mai bine în geci. De unde am priceput că e posibil să se fi temut că au dat de o creatură încă mai sângeroasă decât ursul carpatin.
Mulțumindu-vă tuturor pentru consistentele răspunsuri, trebuie, din păcate, să fac o alegere. Așa că: pentru candoarea sentimentului și exprimarea plină de trăire, îi ofer cartea lui Gabi, pe care o și felicit călduros. Thank you, peopleeee :D!
multumesc!
tare fain e ca merit cartea. dar cum sa o iau?
Vivat! 😀