Am devenit mai bun începând de ieri, de pe la unsprezece şi jumătate. Eram în tramvai când am simţit că mă apucă ceva ca o răceală sau un guturai. Nu m-am speriat, dimpotrivă, am încercat să văd partea bună a lucrurilor (am uitat care era, însă sunt sigur că m-am gândit la ceva). Am avut o epifanie zdravănă, urmată imediat de două mai slabe. Deîndată m-am transformat într-un om mai bun. Mult, mult mai bun. Oricine ar trebui să-şi dorească să ajungă cel puţin la fel de bun ca mine, dacă nu mai bun. De fapt, nu cred că e cazul de mai mult, atâta e suficient.