Arhive etichetă: Brasov Jazz & Blues Festival

Brașov Jazz & Blues Festival 2014

În perioada 4 – 6 decembrie, la Teatrul Sică Alexandrescu din Brasov, va avea loc a doua editie a festivalului Brasov Jazz & Blues Festival.

Bilete se pot achiziționa de la: Librăria Șt. O. Iosif, casa de bilete a Teatrului Sică Alexandrescu și on-line de pe www.biletebrasov.ro.

brasovPrețul unui abonament este de 150 de lei (există un număr limitat de 100 abonamente). Prețul biletelor, în perioada de presale (până pe 15 noiembrie) este de 65 de lei pentru ziua 1 și 65 lei pentru ziua 2, iar pentru ziua 3 de 75 de lei. După 15 noiembrie bilete vor costa 80 de lei pentru primele două zile, iar pentru ziua 3 va costa 90 de lei.

https://www.facebook.com/events/745920002109797/

Site-ul oficial: www.brasovjazz.ro

Joi 4 decembrie

Accord Vibes (Romania)
HIDDEN ORCHESTRA (Marea Britanie)

HIDDEN ORCHESTRA e o trupă din Edinburg, Scoția, si creează o muzică ce încorporează și redefinește elemente de jazz, muzică clasică, hip-hop și electronica pentru a forma un întreg original și coeziv cu straturi de energie, emoție și atmosferă. Sunetul lor este bazat pe tehnici de productie a negativelor, care înlocuiesc sintetizatoarele cu sunete acustice, natural și instrumente live. Muzica lor este plină de contraste, însă rămâne energică și, în același timp, intimă.

„O formație cum nu veți găsi nicăieri în lume în acest moment, unul dintre cele mai impresionante lucruri pe care le poți vedea live.” — Vic Galloway, BBC Radio 1

www.hiddenorchestra.com

Un trio de jazz din România va deschide show-ul celor de la HIDDEN ORCHESTRA. Accord Vibes reunește trei muzicieni, având cariere solistice impresionante (Alexandru Anastasiu- vibrafon, Fernando Mihalache – acordeon, Michael Acker – contrabas).

Vineri 5 decembrie
Elena Mîndru Quartet (România/Finlanda)
NARCOTANGO (Argentina)

Elena Mîndru, una dintre muzicienele cele mai apreciate pe scena de jazz din România şi din străinătate, va cânta în deschiderea show-ului celor de la NARCOTANGO pe 5 decembrie, începând cu ora 19:00.

Pe 5 decembrie 2014, NARCOTANGO (Argentina) revine în România într-un show extraordinar. Începând cu ora 19:00, sunteţi aşteptaţi la un spectacol argentinian complet: cu momente de dans, visuals şi invitaţi surpriză.

„Ideea de Narcotango, de dans ca narcotic, s-a născut din faptul că atunci când începi să dansezi tango este ca un drog, nu te mai poți opri.”

Despre sound-ul lor, Narcotango spun că au incorporat muzica electronică în tango-ul autentic, dând naștere unui nou sunet: „asta a fost geneza formației noastre și felul în care simțim muzica într-o manieră actuală. Tango-ul s-a răspândit între timp toată lumea, în Europa și nu numai, este ceva foarte la modă”.

www.narcotango.com.ar

Blue Family, grupul de blues din Pancevo (Serbia) a luat fiinţă în anul 1996. Cu o mulțime de apariții în toată țara, trupa a participat la festivaluri și concerte în Ungaria, România, Elveția şi Slovacia. Componenţa: Katarina Arsenov, Ana Radzic, Zeljko Stanojkovski, Ljuba Jeftic, Milan Jarakovic, Rade Krivokuca

Sâmbătă, 6 decembrie

Berti Barbera & Nicu Patoi (România)

BLUE FAMILLY (Serbia)
SHARRIE WILLIAMS BAND (SUA)

Sharrie Williams, o cântăreaţă de blues recunoscută internaţional, provine din Statele Unite ale Americii, dar concertează de vreo 10 ani cu mare plăcere şi în Europa. A participat la toate festivalurile prestigioase de blues din Europa şi din Statele Unite ale Americii și este supranumită prinţesa gospel-ului blues-rock-ului. Asta pentru că reuşeşte să îmbine în concerte aceste 3 genuri muzicale.

Atu-ul ei cel mai mare este concertul live şi spectacole pe care şi le pregăteşte temeinic, reuşind să furnizeze un act artistic de mare calitate. A fost premiată şi nominalizată aproape la tot ceea ce se putea, toate premiile şi distincţiile din branşa blues-ului internaţional. Sharrie Williams este cotată printre primii 15 interpreţi de blues din Statele Unite.

www.sharriewilliamsmusic.com

Brasov Jazz and Blues Festival este organizat de Asociația Culturală FANZIN în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov și Teatrul Sică Alexandrescu.