Continuăm seria de texte scrise de Ana Alfianu despre filmele lui Stanley Kubrick. Enjoy!

când am văzut prima dată filmul ăsta, m-a dezamăgit oarecum. azi s-a întâmplat acelaşi lucru. e doar un alt film comercial bine realizat, după reţetă sigură. se ia un cuplu tânăr, prosper şi frumos din new york, ducând o viaţă aparent perfectă, se presară puţină tensiune sexuală, nişte ispite din vis sau din viaţa reală, nişte frustrări şi nişte dubii, se adaugă o petrecere misterioasă şi ultra-secretă, mustind de orgii, de femei goale şi de măşti monstruoase, penumbră, mister, sex, ameninţări cu moartea, apoi se mai pun cu linguriţa câteva cugetări psihologice, o crimă care poate nu e crimă, o fetiţă pe care tatăl o pune să se prostitueze, linia sinuoasă a trupului lui nicole kidman, zâmbetul şi bicepşii lui cruise, (pentru cine gustă aşa ceva, not me…) et voilà! gata succesul. o construcţie puţin prea barocă şi prea facilă. iar concluzia filmului, (sau ce se vrea a fi concluzia filmului), este că ce-i vis nu-i doar vis şi ce-i real nu-i doar realitate. really? i had no idea. şi că „da, te iubesc, ne iubim, ce frumos, poate chiar pentru totdeauna, nu, nu zi „totdeauna”, mă sperie cuvântul ăsta, hai acasă and let’s fuck”. eh, am forţat puţin nota, dar cam în perimetrul acesta se înscrie, după părerea mea, filmul. e slab faţă de alte filme ale lui kubrick. mă rog, au fost şi elemente care mi-au plăcut, dar puţine. am regăsit pe ici-pe-colo ceva din mişcarea camerei de filmat, dar totuşi mai ştearsă, nu destul de reliefată şi parte integrantă a filmului, cum era de exemplu, atât de evident, în portocala mecanică sau în 2001. simţeam din când în când că mă aflu în lupul de stepă, în teatrul magic al lui hesse, („entrance not for everybody”, „price of admittance – your mind”) în încăperile acelea dezvăluind lumi surprinzătoare şi înebunitoare, dar imaginea aceasta şi atmosfera halucinantă dispăreau repede în faţa misterului prea comun şi accesibil al filmului. am mai spus cândva că îmi place să fiu minţită, dar cu maaare subtilitate şi rafinament. don’t insult my imagination. bun. ca să desfiinţez cu totul filmul, am să mai adaug că nu mi-a plăcut cum au jucat nici cruise, nici kidman, cu unele foarte mici şi aproape nesemnificative excepţii. dacă mă gândesc bine, de fapt… ce mi-a plăcut la filmul ăsta? câteva detalii, de tot felul: o mască, un trup gol de femeie, ochii lui leelee sobieski, jocul potolit şi credibil al lui sydney pollack, umpic de scenografie, muzica. îmi pare rău de filmul ăsta, dar nimeni nu poate fi genial 24/7. una peste alta, ca să închei ciclul kubrick: un regizor extrem de creativ, variat, mi-a plăcut, buh bye!